Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Francisc a donat aparatură medicală anti-Covid pentru Armenia

vaticannews
papa francisc
Duminică, 25 aprilie a.c., nunțiul apostolic în Armenia, mons. José Avelino Bettencourt, în prezența directorului Spitalului catolic „Redemptoris Mater” din orașul armean Ashotsk și a unor membri ai comunității catolice din Yerevan, a binecuvântat o donație a papei Francisc constând dintr-o ambulanță nouă, dotată cu aparatură medicală destinată bolnavilor de Covid-19, conform vaticannews.va

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 27 aprilie 2021. Ceremonia a avut loc la Ordinariatul catolicilor armeni la Kanakar, după sfânta Liturghie duminicală. De asemenea, donația Sfântului Părinte a permis achiziționarea dispozitivelor necesare testării pentru Covid-19 și îngrijirii pacienților infectați. În trecut, Spitalul catolic a primit de la asociația Caritas din Georgia și Armenia ventilatoare pulmonare destinate pacienților de Covid-19.

Obținerea noii aparaturi a fost înlesnită de fundația „Bunul Samaritean” din cadrul Departamentului în Slujba Dezvoltării Umane Integrale și de Nunțiatura Apostolică.

Spitalul „Redemptoris Mater” din Ashotsk este gestionat de Congregația „Slujitorii celor Bolnavi”, fondată de sfântul Camil de Lellis. Călugării din cadrul congregației se dedică, de peste 25 de ani, slujirii pacienților din regiunea Caucazului de Sud.

Spitalul garantează asistență medicală la un preț simbolic pentru cine este în măsură să plătească și este total gratuit pentru persoanele cu dificultăți economice.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.