DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Papa Francisc a făcut apel la mai multe acţiuni pentru demnitatea femeilor

Agerpres
papa Francisc

Papa Francisc a făcut apel miercuri la mai multe acţiuni pentru demnitatea fiecărei femei, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter, cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor marcată pe 25 noiembrie, relatează EFE, potrivit Agerpres.

"De multe ori femeile sunt jignite, lovite, violate, obligate să se prostitueze... Dacă vrem o lume mai bună, care să fie un cămin în care să domnească pacea, nu războiul, trebuie să facem cu toţii mai mult pentru demnitatea fiecărei femei", a scris papa în limba spaniolă pe contul său.

Papa Francisc a denunţat machismul şi violenţa masculină în repetate ocazii cu prilejul vizitelor sale pontificale.

Citește și: Alina Gorghiu a reacționat după atacul PSD la adresa președintelui: Minciuni ordinare, calomnii și dezinformare. Asta e rețeta PSD de 30 de ani

Cu prilejul primei liturghii oficiate anul acesta, în omilia sa, papa a denunţat violenţa, umilinţele şi jignirile suferite în mod frecvent de femei şi a subliniat că modul în care sunt tratate femeile măsoară nivelul de umanitate.

El a subliniat că "orice formă de violenţă asupra femeilor înseamnă o profanare adusă Domnului nostru Iisus, născut dintr-o femeie".

Pe de altă parte, cu prilejul Audienţei generale de miercuri, papa a reamintit că Biserica nu este o piaţă, un grup de afacerişti sau un partid politic, ci "o lucrare a Sfântului Duh", referindu-se la un pasaj citit în biblioteca Palatului Apostolic, unde s-a desfăşurat audienţa fără prezenţa credincioşilor.

Suveranul Pontif a dedicat cateheza de miercuri rugăciunii pentru Biserică, subliniind că există "patru caracteristici esenţiale ale vieţii ecleziastice: deprinderea învăţăturilor apostolice, îngrijirea comunităţii comune, împărţirea pâinii şi rugăciunea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.