Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Francisc a predicat toleranța față de migrați: 'Hitler ne arată unde duce populismul'

facebook.com
Papa Francisc

Papa Francisc a predicat marţi toleranţa faţă de refugiaţi şi a denunţat populismul - evocând sprectrul fostului dictator nazist Adolf Hitler, relatează DPA, informează News.ro.

Suvernaul Pontif a îndemnat ca tinerii să fie învăţaţi istoria războaielor din secolul al XX-lea, ”pentru ca să nu cadă în aceeaşi greşeală şi să ştie cum se răspândeşte populismul”.

”Ne gândim întotdeauna la Hitler din perioada 1932-1933, acel individ care a promis dezvoltarea Germaniei; ei ar trebui să ştie cum încep problemele (...); nu putem trăi răspândind ura”, a avertizat Francisc.

Papa argentinian a făcut aceste declaraţii la lansarea unei cărţi despre înţelepciunea bătrânilor, la Vatican, unde persoane mai tinere sau mai bătrâne din public i-au pus întrebări.

Papa a făcut o analiză a populismului şi a moştenirii războaielor mondiale, după ce o femeie în vârstă care predă italiana migranţilor i-a spus că este tulburată de înăsprirea atitudinii faţă de refugiaţi.

Francisc a subliniat că Biblia propovăduieşte primirea migranţilor, dar a adăugat că guvernele au dreptul să limiteze imigraţia.

”Un Guvern trebuie să aibă inima deschisă şi să primească, instalaţii bune de primire şi prudenţa de a spune «pot (primi) până la acest punct, după care nu pot»”, a declarat Suveranul Pontif.

”De aceea este important ca toată Europa să încheie un acord cu privire la această problemă”, pentru ca ţări aflate în prima linie a migraţiei, ca Italia, Spania sau Grecia, să nu se trezească cu o parte disproporţionată de refugiaţi, a declarat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.