Papa Francisc s-a folosit sâmbătă de mesajul său de Anul Nou pentru a trage un semnal de alarmă şi pentru a cere stoparea violenţelor comise asupra femeilor, considerând că astfel de fapte "îl insultă pe Dumnezeu", informează Reuters, citat de agerpres.
Suveranul pontif, în vârstă de 85 de ani, a oficiat liturghia de Anul Nou în Bazilica Sfântul Petru în ziua în care Biserica Catolică marchează atât solemnitatea Fecioarei Maria Născătoare de Dumnezeu, cât şi Ziua Mondială a Păcii, o sărbătoare pe care Vaticanul a instituit-o în anul 1967.
Papa Francisc a părut într-o formă fizică destul de bună sâmbătă, după inexplicabilul incident din seara de Revelion, când a participat la slujba de seară, dar a renunţat în ultimul moment să o mai oficieze, aşa cum fusese anunţat.
La începutul liturghiei de sâmbătă, liderul de la Vatican a străbătut întreaga lungime a culoarului central al Bazilicii Sfântul Petru, spre deosebire de seara de vineri, când a pătruns în biserică printr-o intrare laterală din proximitatea altarului şi a privit slujba dintr-o zonă laterală.
Papa Francisc suferă de sciatică, o afecţiune care îi provoacă dureri la nivelul membrelor inferioare, iar unele recidive ale bolii îl împiedică să rămână pentru mult timp în picioare.
Suveranul pontif şi-a construit predica de Anul Nou în jurul temelor asociate femeilor şi maternităţii - spunând că femeile sunt cele care "ţin împreună firele vieţii" - şi a făcut din această cuvântare unul dintre cele mai puternice apeluri ale sale prin care a cerut stoparea violenţelor comise asupra lor.
"Întrucât mamele sunt cele care dăruiesc viaţă şi femeile păstrează lumea funcţională, ar trebui să depunem cu toţii eforturi mai mari pentru a promova mamele şi pentru a le proteja pe femei", a declarat papa Francisc.
"Cât de multă violenţă este îndreptată împotriva femeilor! Ajunge! A răni o femeie înseamnă a-l insulta pe Dumnezeu, care de la o femeie a preluat umanitatea noastră - nu de la un arhanghel, nu în mod direct, ci de la o femeie", a adăugat suveranul pontif, referindu-se la Fecioara Maria.
În timpul unei emisiunii de luna trecută a televiziunii italiene, papa Francisc i-a spus unei femei care a fost bătută de fostul ei soţ că bărbaţii care comit acte de violenţă asupra femeilor se angajează în fapte care sunt "aproape satanice".
De la izbucnirea pandemiei de COVID-19 în urmă cu aproape doi ani, papa Francisc a vorbit de mai multe ori în public împotriva violenţei domestice, un flagel care s-a intensificat în mai multe ţări după ce perioadele de lockdown au făcut ca unele dintre femei să rămână captive alături de agresorii lor.
Participarea credincioşilor la liturghia de Anul Nou a fost mai redusă în comparaţie cu anii trecuţi din cauza pandemiei de COVID-19. Italia, ţara în centrul căreia se află Vaticanul, a raportat vineri un număr record de 144.243 de infectări confirmate în 24 de ore şi a impus recent noi restricţii, precum obligativitatea de a purta măşti sanitare în aer liber.
În mesajul său publicat în decembrie pentru a anticipa Ziua Mondială a Păcii, papa Francisc a îndemnat ţările lumii să redirecţioneze banii alocaţi înarmării şi să îi investească în educaţie, deplângând totodată creşterea costurilor militare în defavoarea cheltuielilor destinate serviciilor sociale.
Mesajul anual de pace al papei Francisc este trimis şefilor de state şi de organizaţii internaţionale, iar suveranul pontif oferă o copie a mesajului, semnată de el, liderilor lumii care urmează să efectueze vizite oficiale la Vatican pe parcursul anului în curs.
Papa Francisc a trimis un mesaj de Anul Nou, pentru a trage un semnal de alarmă: Cât de multă violenţă este îndreptată împotriva femeilor! Ajunge!
Articole Similare

23
VIDEO Disney+ dezvăluie povestea de dragoste dintre John F. Kennedy Jr. și Carolyn Bessette într-un nou serial captivant
23

20
Ministrul Culturii din Republica Moldova, vizită la Bucureşti
20

27
A murit Cees Nooteboom, unul dintre marii scriitori postbelici ai Europei
27

16
FOTO 'Poarta Sărutului', recreată ca oglindă, la intrarea în curtea Palatului Cesianu-Racoviţă din București
16

23
Actrița Michelle Yeoh, în lacrimi la Berlinala 2026, după ce a primit Ursul de Aur onorific pentru întreaga sa carieră
23

23
Harry Styles anunță petreceri în zeci de orașe pentru lansarea noului album
23

12
Meta lansează un AI pentru modificarea newsfeed-ului Threads
12

6
Threads lansează o funcție AI care permite utilizatorilor să controleze ce tip de conținut văd
6

19
Expoziția "Brâncuși de privește pe toți", vernisată la Muzeul Național de Artă al României
19

21
Bere Gratis celebrează 28 de ani de carieră la Sala Palatului: Emoție, surprize și invitați speciali
21

134
Sharon Stone, în lacrimi la Balul Operei din Viena: 'O mare de graţie, eleganţă şi demnitate'
134

100
O carte de-o onestitate și intensitate radicală
100

3.375
Valentine's Day a fost interzis. Țările care nu celebrează Ziua Îndrăgostiților / Cine încalcă legea va fi pedepsit
3.375

















Comentează