Generaţiile viitoare vor avea parte doar de "dărâmături, pustietăţi şi deşeuri" dacă oamenii din prezent nu vor întreprinde acţiuni pentru a diminua efectele devastatoare ale crizei ecologice provocate de modificările climatice, a declarat vineri papa Francisc, citat de DPA, citată de Agerpres.
"Există pericolul real ca noi să lăsăm generaţiilor viitoare doar dărămături, pustietăţi şi deşeuri", a spus suveranul pontif.
Liderul celor 1,3 miliarde de catolici din lumea întreagă a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă organizată la Vatican, ce a marcat împlinirea a trei ani de la publicarea enciclicei sale despre mediul înconjurător, "Laudato si".
Papa Francisc a îndemnat toate guvernele lumii să onoreze prevederile înscrise în Acordul pentru climă de la Paris, semnat în 2015, "pentru a evita cele mai grave consecinţe ale crizei climatice".
Statele Unite şi-au anunţat anul trecut intenţia de a se retrage din acest acord global.
În discursul său, papa Francisc a reluat un citat din "Laudato si": "Fiinţele umane, deşi sunt capabile de cele mai rele lucruri, sunt de asemenea capabile să se ridice peste condiţia lor, alegând din nou ceea ce este bun şi dând startul unui nou început".
Papa Francisc: 'Fără acţiune, ne aşteaptă dărâmături, pustietăţi şi deşeuri'
Explorează subiectul
Articole Similare

29
S-a stabilit data la care Coreea de Nord îşi va alege deputaţii
29

1.495
Răspunsul Spaniei la ameninţările lui Trump cu privire la întreruperea legăturilor comerciale
1.495

1.297
Căderea regimului de la Teheran, lovitură de grație pentru planurile lui Putin
1.297

491
VIDEO Un trend pe TikTok face înconjurul lumii: secretul neașteptat pentru piele catifelată. Ce spun specialiștii
491

2.620
Cele mai sigure țări din Europa în caz de război - România e pe lista opusă
2.620

1.051
O rachetă iraniană a lovit baza americană Al-Udeid din Qatar
1.051

691
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat noi atacuri aeriene asupra Ucrainei, țintind cu precădere infrastructura energetică
691

1.814
Explozie de dezinstalări pentru ChatGPT după acordul cu armata SUA: ce i-a făcut pe utilizatori să renunțe peste noapte
1.814

344
Conflictul din Orientul Mijlociu, test pentru economia globală. Primul avertisment lansat de FMI
344

1.783
Cât va dura conflictul din Iran - Estimările israelienilor
1.783

4.793
A fost ales noul Lider Suprem al Iranului: Mojtaba Khamenei, fiul lui Ali Khamenei
4.793

1.931
Vučić avertizează: Europa va trăi 'iadul' dacă Strâmtoarea Hormuz se închide
1.931

53
Spaţiul aerian israelian va fi redeschis "treptat" începând din noaptea de miercuri spre joi
53

















Comentează