DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Papa Francisc invită credincioşii catolici să împartă avuţia nu să o acumuleze, în mesajul de începere a Postului Sfintelor Paşti

Agerpres
papa Francisc

Papa Francisc a făcut apel la credincioşi să împartă nu să acumuleze avuţia, printre alte sfaturi incluse în mesajul său adresat cu ocazia începerii Postului Paştelui Catolic, relatează luni EFE.

În mesajul său intitulat: "În numele lui Hristos vă cerem să vă împăcaţi cu Dumnezeu", papa a explicat că această perioadă care precede sărbătorirea Sfintelor Paşti este "un prilej prielnic pentru conversiunea noastră" şi "o nouă oportunitate pentru a reînvia simţul recunoştinţei şi al generozităţii".

Postul Catolic începe în data de 24 februarie, odată cu Întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, şi se încheie pe data de 11 aprilie.

În această perioadă de pregătire a credincioşilor catolici pentru Săptămâna Mare când se reamintesc Patimile lui Iisus, papa Francisc a rememorat "numeroasele victime nevinovate ale războaielor, abuzurile împotriva celor născuţi şi celor nenăscuţi precum şi a vârstnicilor, multiplele forme ale violenţei, dezastrele naturale, distribuirea incorectă a roadelor pământului, exploatarea sub orice formă a persoanelor şi căutarea neînfrânată a câştigurilor care este o formă de idolatrie".

Citește și: Un greu din ALDE, Toma Petcu, a trecut la grupul parlamentar PNL: 'Fără să accept vreodată arbitrariul sau măsurile de forţă'

În asemenea momente este bine să-i amintim pe "bărbaţii şi femeile care dau dovadă de bunăvoinţă, care îşi împart bunurile cu cei nevoiaşi, care dau pomană ca formă de participare personală la făurirea unei lumi mai juste", a spus papa Francisc.

"Să împartă cu generozitate îi face pe oameni mai umani, în timp ce acumularea de câştiguri duce la abrutizarea lor, la închiderea în propriul egoism. Putem merge mai departe, să ne uităm la nevoile aproapelui şi să nu ne gândim la propria înavuţire", a subliniat Sfântul părinte.

Evenimentele care vor marca Postul Catolic vor începe la 26 februarie cu celebrarea de către papa Francisc a unei liturghii de Miercurea Cenuşii în bazilica Santa Sabina şi a unei procesiuni a penitenţei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.