Papa Francisc își menține discursul după atacul unui comandant din Mariupol: cere pace măcar de Paște

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-04-2022

Actualizat: 22-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: AFP

Papa Francisc susţine apelul prin care secretarul general al ONU Antonio Guterres cere un armistiţiu în Ucraina la 24 aprilie, data Paştelui ortodox, anunţă joi Vatcanul, relatează AFP. ”Sfântul Scaun şi Sfântul Părinte se alătură apelului lansat la 19 aprilie de către domnul Guterres, secretarul general al ONU, în acord cu Beatitudinea Sa Sviatoslav Şevciuk, şeful Bisericii Greco-Catolice ucrainene, în vederea unui armistiţiu cu ocazia sărbătorii Paştelui potrivit calendarului iulian la 24 aprilie”, anunţă într-un comunicat Vaticanul, scrie News.ro.

Citește și:  Comandantul Brigăzii 36 Marine din Mariupol îl scutură pe Papa Francisc: Scoateți oamenii din mâinile Satanei, lăsați declarațiile

La 10 aprilie, în duminica Floriilor, Francisc - care a denunţat ”cruzimea tot mai oribillă” din Ucraina - a îndemnat la un ”armistiţiu de Paşte, pentru a se ajunge la pace prin negocieri veritabile”. Antonio Guterres le-a cerut marţi părţilor beligerante să înceteze luptele în vederea unei ”pauze umanitare” de patru zile, de joi şi până duminică, cu ocazia Paştelui ortodox, ”pentru a permite deschiderea unei serii de culoare umanitare”

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri