Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Francisc la Malmo: 'Binecuvântaţi fie cei care sprijină uniunea între creştini'

Papa Francisc a oficiat marţi Sfânta Liturghie pe stadionul Swedbank din Malmö, în prezenţa comunităţii catolice suedeze, şi a reamintit necesitatea ecumenismului afirmând: "Binecuvântaţi fie cei care sprijină uniunea între creştini", relatează EFE, potrivit agerpres.

Papa Francisc a sosit luni în Suedia pentru a comemora Reforma protestantă, aflată la originea unei schisme sângeroase între creştinii secolului al XVI-lea, şi pentru a impulsiona dialogul cu protestanţii, dificil în continuare şi după cinci secole.

Citeşte şi: Un NOU CUTREMUR lovește Italia

Sfânta Liturghie a fost un prilej pentru a susţine necesitatea uniunii între creştini. În faţa a 15.000 de persoane, majoritatea imigranţi, papa a început liturghia amintind că "nu sunt sfinţi doar cei proclamaţi de-a lungul istoriei, ci şi atâţia fraţi ai noştri care au trăit în credinţă şi dragoste de-a lungul unei vieţi modeste şi ascunse".

"Binecuvântaţi fie cei care îl recunosc pe Dumnezeu în fiecare persoană şi luptă pentru ca şi alţii să-l descopere; binecuvântaţi cei care apără şi îngrijesc de binele comun; binecuvântaţi cei care renunţă la propriile bunuri pentru ceilalţi; binecuvântaţi cei care se roagă şi contribuie la comuniunea deplină a creştinilor", a spus suveranul pontif.

Citeşte şi: FBI face un anunţ CRUCIAL pentru rezultatul alegerilor din SUA. Donald Trump este vizat

Papa Francisc şi preşedintele Federaţiei luterane mondiale vor semna marţi o Declaraţie comună cu privire la dialogul ecumenic şi la angajarea celor două tradiţii creştine în slujirea omului şi a omenirii. Suveranul pontif este aşteptat să se întoarcă în cursul după amiezii la Roma.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.