Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Francisc merge la Budapesta, unde numai 75.000 de persoane vor putea să îl vadă: A început scandalul politic la Budapesta

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam plecare papa francisc

Peste 75.000 de persoane, care nu vor fi supuse unor măsuri speciale de control sau restricţii pentru COVID-19, îl vor primi duminică pe Papa Francisc în Piaţa Eroilor din Budapesta, unde va avea loc slujba de încheiere a celui de-al 52-lea Congres Euharistic, relatează vineri agenţia EFE.

Înaintea slujbei, în timpul celor câteva ore pe care le va petrece la Budapesta, Papa Francisc se va întâlni cu preşedintele ungar, Janos Ader, şi cu premierul Viktor Orban, faţă de care exprimă poziţii divergente pe teme precum migranţii sau drepturile persoanelor LGBT.

După scurta şedere în capitala ungară, pe care Vaticanul nu o consideră o vizită oficială, suveranul pontif va începe o vizită de trei zile în Slovacia, scrie agerpres.ro.

Cei 75.000 de participanţi la slujbă nu vor trebui să poarte măşti şi nici să prezinte un certificat de vaccinare sau test negativ COVID-19, măsuri care nu s-au aplicat nici la Congresul Euharistic desfăşurat în ultima săptămână.

În pofida valului patru, în Ungaria pandemia este considerată a fi încă sub control, deşi în ultimele două săptămâni s-a înregistrat o creştere uşoară a cazurilor zilnice, vineri fiind confirmate 323 de noi cazuri de COVID-19.

Vizita Papei Francisc la Budapesta a readus la suprafaţă unele dispute politice locale. Politicieni şi media care-l susţin pe premierul Viktor Orban au criticat atitudine deschisă a suveranului pontif faţă de migranţi, consideraţi de premierul conservator ungar drept o ameninţare la adresa valorilor creştine europene, aceeaşi părere Viktor Orban având-o şi despre comunitatea LGBT.

În replică, opoziţia progresistă ungară a insistat că Papa Francisc şi-a manifestat respingerea faţă de ''naţionalismele închise şi agresive''. Primăria din Budapesta, condusă de opoziţie, a amplasat pe străzile oraşului afişe cu citate ale suveranului pontif despre toleranţă şi solidaritate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.