DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Papa Francisc, primul suveran pontif din ultimele două decenii care vizitează Atena

vaticannews
papa francisc

Papa Francisc a sosit sâmbătă dimineaţa la Atena, venind din Cipru, relatează AFP. Este prima vizită a unui suveran pontif în capitala Greciei, ţară majoritar ortodoxă, din ultimele două decenii. În oraş s-au luat măsuri stricte de securitate, din cauza sentimentelor antipapale tradiţionale.

În cursul după-amiezii, Papa va ţine trei discursuri, unul pentru autorităţile civile, altul pentru arhiepiscopul ortodox Ieronim al II-lea şi ultimul - pentru reprezentanţii Bisericii Catolice. El se va întâlni tot sâmbătă cu preşedinta Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou, şi cu premierul Kyriakos Mitsotakis, potrivit Agerpres.

Vaticanul a anunţat înaintea vizitei că Papa doreşte "să-şi astâmpere setea la izvorul fraternităţii" şi să întărească legăturile cu "fraţii de credinţă" ortodocşi, despărţiţi de catolici prin schisma din 1054 între Roma şi Constantinopol.

Într-o înregistrare video difuzată înaintea plecării de la Roma, Francisc s-a prezentat ca un "pelerin" care iese în întâmpinarea "tuturor, nu doar a catolicilor". Aceştia reprezintă doar 1,2% din populaţia ţării, iar Biserica Ortodoxă are legături puternice cu statul.

În Sinodul Bisericii Ortodoxe există "câţiva fanatici anticatolici binecunoscuţi", a afirmat superiorul comunităţii iezuite din Grecia, Pierre Salembier. Cel mai celebru dintre respectivii este mitropolitul Serafim al Pireului, care a apreciat - potrivit Uniunii Jurnaliştilor Ortodocşi - că vizita Papei este "imorală".

Papa Francisc a mai fost în Grecia, în insula Lesbos, în 2016, însă nu şi la Atena, unde calcă pe urmele lui Ioan Paul al II-lea, care a vizitat capitala elenă în mai 2001. Acesta a cerut atunci "iertare" pentru păcatele catolicilor împotriva ortodocşilor, referindu-se la jefuirea Constantinopolului în 1204.

Atmosfera este acum mai bună, apreciază AFP. Se văd însă drone şi vehicule blindate, iar circulaţia pe unele străzi a fost interzisă. Măsurile de securitate se vor menţine până luni, la plecarea Papei; participă 2000 de poliţişti.

Arhiepiscopul catolic Theodore Kodidis se aşteaptă ca "persoane sau grupuri să protesteze şi să revină asupra greutăţii istoriei", dar crede că influenţa acestora nu este semnificativă şi că de fapt mulţi greci nu sunt interesaţi de vizita Papei, care "rămâne o figură îndepărtată" pentru o ţară ortodoxă.

Duminică, suveranul pontif va merge din nou în Lesbos, unde - după spusele sale - va încerca să ajungă "la izvoarele umanităţii" pentru a susţine primirea şi integrarea refugiaţilor. Circa 40 de organizaţii neguvernamentale au cerut să se întâlnească cu el pe insulă, unde cu doar câteva zile înainte au acostat încă aproximativ 30 de azilanţi.

De data aceasta, şeful Bisericii Catolice va face o scurtă vizită în tabăra de refugiaţi de la Mavrovouni, unde va întâlni familii "alese la întâmplare", a precizat vineri la televiziunea greacă ERT directorul adjunct al taberei, Dimitris Vafeas. Complexul a fost ridicat în grabă, după incendiul care a distrus adăpostul de la Moria, vizitat de Papa Francisc acum cinci ani.

"Îl aşteptăm cu braţele deschise", a declarat Berta, o cameruneză care speră ca Papa "să se roage pentru noi, din cauza nesiguranţei în care am trăit, şi să ne ajute să trecem peste asta cu credinţă".

Peste 900 de poliţişti urmează să fie desfăşuraţi în Lesbos cu ocazia vizitei.

În Cipru, Papa a cerut "să se deschidă ochii" în faţa "sclaviei" şi "torturii" suferite de migranţi. Susţinătorii acestora speră ca Francisc să intervină pentru încetarea presupuselor acţiuni de respingere a celor care încearcă să treacă frontiera din Turcia în Grecia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.