Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Francisc şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu slăbirea organizaţiilor internaţionale din cauza avansului naţionalismelor

papa francisc

Papa Francisc şi-a exprimat luni îngrijorarea în legătură cu slăbirea organizaţiilor internaţionale din cauza avansului naţionalismelor, în cadrul unei reuniuni cu diplomaţii acreditaţi la Sfântul Scaun, relatează AFP, informează Agerpres.

"Reemergenţa tendinţelor naţionaliste subminează vocaţia organizaţiilor internaţionale de a fi un spaţiu al dialogului şi al întâlnirii pentru toate ţările", a subliniat Papa în discursul său amplu anual.

Suveranul Pontif constată "o anumită incapacitate a sistemului multilateral de a oferi soluţii eficiente la diverse situaţii nerezolvate de mult timp" şi subliniază că organizaţiile internaţionale sunt influenţate de "grupuri de interese".

Însă Papa compară avansul actual al partidelor populiste şi naţionaliste cu istoria dintre cele două războaie mondiale.

"Reapariţia astăzi a unor astfel de pulsiuni slăbeşte progresiv sistemul multilateral, având ca rezultat o lipsă de încredere generală, o criză de credibilitate a politicii internaţionale şi o marginalizare progresivă a celor mai vulnerabili membri ai familiei naţiunilor", a spus el.

De asemenea, Papa Francisc a făcut un nou apel luni la guverne să primească persoanele care au fost nevoite să fugă din cauza sărăciei, violenţei sau catastrofelor naturale.

"Sunt conştient că fluxurile migratorii din aceşti ani au produs neîncredere şi îngrijorare în rândul populaţiei din numeroase ţări, în special din Europa şi America de Nord, iar acest lucru a determinat diferite guverne să îşi limiteze semnificativ fluxurile", a mai afirmat Papa.

Însă în opinia sa, "urgenţele recente au arătat că este nevoie de un răspuns comun, un răspuns concertat al tuturor ţărilor, fără bariere".

Citește și: Papa Francisc reiterează angajamentul ca biserica să combată abuzurile sexuale asupra minorilor

Papa Francisc urmează să efectueze la începutul acestui an o vizită în două ţări musulmane, Maroc şi Emiratele Arabe Unite.

"Vor fi două oportunităţi importante pentru a dezvolta dialogul interreligios şi cunoaşterea reciprocă între credincioşii celor două religii", a insistat el, adăugând că aceste vizite se înscriu în cadrul celui de-al 8-lea centenar al întâlnirii istorice din 1219 între Sfântul Francisc de Assisi şi sultanul Egiptului, în epoca cruciadelor.


ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.