Biserica Catolică trebuie să trateze cazurile de agresiune sexuală cu "toleranţă zero", a reafirmat Papa Francisc, care le-a calificat drept o "monstruozitate", conform unor extrase dintr-un interviu acordat unui post de televiziune portughez, informează AFP, conform AGERPRES.
"Este foarte clar - toleranţă zero. Un preot nu poate continua să fie preot dacă este un agresor. Nu poate să fie deoarece este fie bolnav, fie un infractor", a spus papa în acest interviu pentru TVI/CNN Portugalia, de unde au fost publicate fragmente pe site-ul televiziunii.
"Este monstruos, deoarece acest lucru distruge vieţi", a adăugat el în acest interviu în două părţi, dintre care una a apărut duminică seară, iar a doua urmează să apară luni seară.
La fel ca în Franţa, şi în Portugalia, ţară cu o tradiţie catolică puternică, a fost creată o comisie independentă însărcinată cu agresiunile sexuale din cadrul bisericii, care funcţionează de la începutul anului.
Comisia, creată la iniţiativa bisericii, a primit deja circa 400 de mărturii, dintre care 17 au fost înaintate justiţiei, a declarat recent Pedro Stretch, psihiatru pediatric care conduce acest grup de lucru ale cărui concluzii ar urma să fie prezentate la finalul anului.
"Nu neg abuzurile. Şi dacă ar exista un singur abuz, ar fi monstruos", a recunoscut papa în interviu.
Suveranul Pontif a mai spus că intenţionează să meargă în Portugalia, la următoarele Zile Mondiale ale Tineretului, reuniune mondială a tinerilor catolici care se va desfăşura între 1 şi 6 august 2023.
Prevăzute iniţial pentru luna august 2022, Zilele Mondiale ale Tineretului au fost amânate cu un an din cauza pandemiei de COVID-19.
Papa Francisc, 'toleranță zero' față de cazurile de agresiune sexuală care au zguduit Biserica Catolică: 'Este monstruos'
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

921
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
921

447
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
447

60
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
60

422
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
422

1.464
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
1.464

60
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
60

841
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
841

528
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
528

1.419
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.419

29
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
29

571
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
571

464
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
464

2.926
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.926

















Comentează