Papa Francisc va merge în Asia în septembrie, cea mai lungă călătorie apostolică din pontificatul său

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 12-04-2024

Actualizat: 12-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Mediafax

Papa Francisc va efectua primul său voiaj apostolic din acest an şi cel mai lung în cei 11 ani de pontificat în perioada 2-13 septembrie când va vizita Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est şi Singapore, a anunţat vineri Vaticanul, potrivit Reuters, conform Agerpres.

O călătorie în Asia şi Oceania figura pe agenda papei de ceva vreme, dar au existat îndoieli în legătură cu materializarea acesteia având în vedere fragilitatea crescândă a suveranului pontif în vârstă de 87 de ani şi care are un istoric de anulări a unor angajamente din cauza problemelor de sănătate.

Cea mai recentă călătorie internaţională a papei a fost o vizită de două zile în Marsilia, Franţa, în septembrie anul trecut. În noiembrie, şi-a anulat prezenţa la conferinţa climatică COP28 de la Dubai din cauza unei inflamaţii la plămâni.

Papa Francisc ar urma să se afle în Jakarta în perioada 3-6 septembrie, în Port Moresby şi Vanimo în perioada 6-9 septembrie, la Dili între 9 şi 11 septembrie, iar la Singapore în perioada 11-13 septembrie, a anunţat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.

Vietnamul, care a fost sugerat de oficialii de la Vatican drept o altă posibilă destinaţie în timpul voiajului de aproape două săptămâni în Asia şi Oceania, nu a fost menţionat.

În ultimele luni, papa Francisc a suferit de episoade descrise de Vatican ca fiind răceală, bronşită şi gripă. Suveranul pontif se deplasează într-un scaun cu rotile sau sprijinindu-se într-un baston din cauza unor probleme la genunchi.

Agenda papei pe anul acesta prevede de asemenea deplasări de câte o zi la Veneţia, pe 28 aprilie, Verona, pe 18 mai, şi Trieste, pe 7 iulie, precum şi o călătorie în Belgia, ale cărei date nu au fost confirmate, dar care este aşteptată să aibă loc în a doua jumătate a lunii septembrie.

Papa argentinian, primul din aşa numitul Sud Global, a pus comunicarea cu Asia pe lista priorităţilor pontificatului său, în timpul căruia Vaticanul a încheiat un acord istoric, deşi contestat, cu China în ceea ce priveşte numirea episcopilor.

Indonezia este ţara cu cea mai numeroasă populaţie musulmană din lume, iar cei 8 milioane de catolici reprezintă circa 3% din populaţia totală. Timorul de Est şi Filipine sunt singurele ţări din Asia predominant catolice.

În Singapore, catolicii reprezintă circa 7% din rezidenţii de peste 15 ani, potrivit unui recensământ, iar în Papua Noua Guinee, circa 26% din populaţie sunt catolici, potrivit unui raport privind libertatea religioasă alcătuit de Departamentul de Stat al Statelor Unite.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri