DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Papa Francisc vrea să viziteze Lituania la sfârşitul lui 2018

papa Francisc

Papa Francisc intenţionează să viziteze Lituania la sfârşitul anului 2018, a informat miercuri biroul de presă al preşedintelui acestei ţări, Dalia Grybauskaite, citat de DPA. "Vizita suveranului pontif este programată pentru toamna anului viitor", a indicat o purtătoare de cuvânt a Preşedinţiei Lituaniei pentru agenţia naţională de presă BNS, conform Agerpres.

Ea a adăugat că Vaticanul urmează să facă publice detaliile acestei vizite în curând. Vizita papei Francisc va include, probabil, şi ţările vecine în condiţiile în care duminică, liderul Bisericii Catolice Estonice, episcopul Philippe Jourdan, a declarat că o vizită papală este în proporţie de 99% sigură pentru 2018.

Anul viitor se împlinesc 100 de ani de la momentul în care statele baltice - Lituania, Estonia şi Letonia - şi-au declarat pentru prima dată independenţa faţă de Rusia şi 25 de ani de la ultima vizită papală în regiune - a papei Ioan Paul al II-lea, care a efectuat o călătorie de şapte zile în cele trei ţări în septembrie 1993.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.