Papa Leon al XIV-lea i-a acordat luni o audienţă privată importantă unui preot american proeminent care se ocupă de credincioşii catolicii LGBT, transmiţând astfel un posibil semnal că noul suveran pontif va continua moştenirea lăsată de regretatul papă Francisc de a deschide Biserica Catolică către comunitatea gay, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Leon al XIV-lea, primul papă născut în Statele Unite, s-a întâlnit la Vatican cu reverendul James Martin, care a fost criticat în repetate rânduri de catolicii conservatori pentru activitatea sa pastorală, dar care era susţinut de fostul papă Francisc.
"A fost foarte reconfortant şi încurajator. Am auzit acelaşi mesaj de la papa Leon pe care l-am auzit şi de la papa Francisc cu privire la acceptarea persoanelor LGBTQ", a declarat reverendul James Martin după această audienţă.
Papa Francisc, care a condus Biserica Catolică timp de 12 ani înainte de decesul său din luna aprilie, a emis un decret în 2023 prin care le permitea preoţilor catolici să binecuvânteze cuplurile de acelaşi sex, de la caz la caz, deşi Biserica Catolică recunoaşte în mod oficial doar căsătoriile între femei şi bărbaţi.
Decizia fostului suveran pontif a stârnit critici aspre din partea cardinalilor conservatori, care au afirmat că papa Francisc dilua învăţăturile Bisericii.
Biserica Catolică îi învaţă pe credincioşii săi că persoanele LGBT trebuie respectate şi că demnitatea lor umană trebuie apărată. De asemenea, îi învaţă că atracţia faţă de persoane de acelaşi sex nu constituie un păcat, dar că relaţiile sexuale întreţinute în afara căsătoriilor dintre bărbaţi şi femei reprezintă păcate.
Papa Leon al XIV-lea găzduieşte numeroase întâlniri în fiecare zi, însă numai unele dintre ele sunt anunţate oficial de Vatican. Aceste întâlniri sunt analizate cu mare atenţie de observatorii Bisericii Catolice, întrucât sunt considerate un semnal al priorităţilor de pe agenda suveranului pontif.
Audienţa acordată reverendului James Martin, care a avut loc la Palatul Apostolic din Vatican, a făcut parte din programul oficial de luni al suveranului pontif, care a inclus şi întâlniri cu doi cardinali şi mai mulţi episcopi.
Reverendul James Martin a declarat pentru Reuters că audienţa a durat aproximativ o jumătate de oră. "El doreşte ca toţi membrii bisericii să se simtă bineveniţi", a declarat preotul american, vorbind despre papa Leon al XIV-lea. "Abordarea sa faţă de catolicii LGBTQ este o continuare a moştenirii lăsate de papa Francisc", a adăugat el.
Iezuit, ca şi fostul papă Francisc, reverendul James Martin este autorul unei cărţi publicate în 2017, care aborda modul în care liderii catolici ar trebui să se raporteze la comunitatea gay. El conduce totodată un site de ştiri online dedicat catolicilor LGBT.
Unele universităţi americane au anulat în trecut prelegerile şi apariţiile publice ale reverendului James Martin, adeseori din cauza presiunilor exercitate de grupurile catolice conservatoare.
Papa Leon al XIV-lea, ales de cardinalii din lumea întreagă în urma unui conclav ce a avut loc în luna mai, nu s-a adresat deocamdată în mod public comunităţii LGBT şi nici nu a făcut comentarii publice despre controversatul decret al papei Francisc din 2023.
Mai multe asociaţii catolice gay se află la Roma în această săptămână pentru a participa la un pelerinaj asociat cu Anul Sfânt Catolic 2025, care va atrage aproximativ 32 de milioane de turişti în capitala Italiei.
Vaticanul a inclus un eveniment organizat de catolicii LGBT în calendarul său oficial online pentru acest an jubiliar, marcând astfel un neobişnuit semnal de deschidere din partea Bisericii Catolice globale, care a atras însă critici din partea unor comentatori catolici conservatori.
Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit cu un preot american cunoscut pentru activitatea sa în rândul comunităţii LGBT
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

42
YouTube a blocat temporar un videoclipul Nvidia. Care este motivul
42

3.047
Britanicii ne fac reclamă în turism. Cum a fost descrisă România în presa britanică
3.047

59
Directorul festivalului Wireless apără participarea lui Kanye West
59

1.293
De ce este iupurașul un animal simbolic pentru Paște. Nu este o strategie de marketing, ci o tradiție veche de secole
1.293

26
Planeta este suprasolicitată de creșterea populației, arată un studiu
26

18
Jessica Lange revine în serialul TV "American Horror Story" după o pauză de opt ani
18

39
Astronauţii din misiunea Artemis 2 au doborât recordul de distanţă parcursă de oameni în spaţiu
39

12
Dreptul lui Kanye West de a intra în Marea Britanie ar putea fi revizuit
12

33
Trailerul final pentru filmul „Diavolul de îmbracă de la Prada 2” a fost lansat. Include piesa „Runway”, interpretată de Lady Gaga şi Doechii
33

39
Trump ameninţă cu închisoarea jurnalistul care a dezvăluit căutarea unui pilot în Iran. El cere ca jurnalistul să-şi dezvăluie sursa, ”o persoană bolnavă”
39

1.935
Alte tablouri ridicate de la Darius Vâlcov, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, vor fi scoase la licitație: Care este piesa de rezistență a colenției
1.935

4.109
Scandal! Aurul preoților, motiv de dispută între purtătorul de cuvânt al BOR și Lucian Mîndruță: "Coincidență cu un anume partid similar vopsit?"
4.109

59
Lupul care a atacat o femeie în Germania a fost eliberat în natură
59
















Comentează