Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Paradă triumfală la Abidjan pentru 'Elefanţi', noii campioni ai Africii

News.ro
minge fotbal poarta

Fotbaliştii din Cote d'Ivoire, care au câştigat pentru a treia oară în istorie Cupa Africii pe Naţiuni, trofeu cucerit chiar pe propriul lor teren, au defilat luni pe străzile din Abidjan, aclamaţi de mulţimea care a profitat de o zi liberă pentru a-şi sărbători eroii, relatează AFP, potrivit Agerpres.

La fel ca în 2015, la precedentul lor titlu, "Elefanţii" au defilat pe străzile din capitala economică a ţării, urcaţi pe acoperişul unui camion special amenajat pentru această ocazie şi flancat de trei stele.

La o zi după victoria în faţa Nigeriei (2-1), ei au salutat zecile de mii de suporteri adunaţi pe podurile şi străzile din Abidjan, mulţi dintre aceştia însoţind autocarul la pas.

În jurul orei 20:00, după patru ore de băi de mulţime, sub escorta poliţiei, jucătorii au intrat pe stadionul Felix Houphouet-Boigny. Îmbrăcaţi în tricouri albe scrise "Campionii Africii", jucătorii şi membrii staffului au făcut un tur de onoare, iar unii dintre ei filmau cu telefonul mobil primirea entuziastă ce le-a fost rezervată.

"Este un sentiment de mândrie care domină. Cu trei titluri, noi suntem printre marile naţiuni africane", a spus unul din fanii prezenţi la stadion.

"Ţara mea a câştigat, îi văd în sfârşit pe Elefanţi, este o bucurie imensă", a afirmat un altul.

Selecţionata de fotbal a Cote d'Ivoire a câştigat Cupa Africii pe Naţiuni, competiţie pe care a găzduit-o, după ce a învins reprezentativa Nigeriei cu scorul de 2-1 (0-1), duminică seara, în finala desfăşurată la Abidjan.

Ivorienii au cucerit al treilea lor titlu continental, după cele din 1992 şi 2015, după ce au mai disputat finale în 2006 şi 2012.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.