DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Paraziți și gândaci, găsiți în mâncare de studenții de la universitatea condusă de Tudorel Toader

gandaci

Deputatul USR Filip Havârneanu a cerut explicaţii conducerii Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, după ce unii studenţi au sesizat că ar fi găsit gândaci în mâncare, la cantina universităţii. Totodată, el a anunţat că a trimis, vineri, adrese în acest caz la Direcţia Sanitar Veterinară Iaşi, dar şi la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului. Filip Havârneanu a afirmat, într-un comunicat de presă, că a primit sesizări de la studenţi, după ce aceştia ar fi găsit gândaci şi alte insecte în mâncarea servită la cantina "Titu Maiorescu", ce aparţine de Universitatea Al.I. Cuza" din Iaşi. Universitatea e condusă de fostul ministru al Justiției Tudorel Toader.

"Studenţii care au fotografiat paraziţii găsiţi în mâncare sunt sideraţi de modul în care sunt trataţi. În calitate de parlamentar am solicitat astăzi, prin mai multe adrese, luarea urgentă de măsuri la cantina "Titu Maiorescu", unde sănătatea studenţilor este pusă în pericol. Am adus la cunoştinţă neregulile, cu dovezi, rectorului UAIC, prov.univ. dr. Tudorel Toader, precum şi reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi şi Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est. Solicit ca această problemă să fie rezolvată cât mai repede", a afirmat deputatul Filip Havârneanu.

Parlamentarul de Iaşi al USR consideră că studenţii sunt înjosiţi şi cere ca tinerii să nu mai fie victimele "unui aparat de conducere care este imun la nemulţumirile lor şi care sfidează orice lege a bunului simţ".

"După ce a îngropat legile justiţiei, după ce a pozat fals în omul care va îndrepta abuzurile, domnul Tudorel Toader ar putea măcar în ultimul ceas să dea dovadă că nu ocupă degeaba funcţia de rector la UAIC şi că va scăpa de mizerie, la propriu, instituţia pe care o conduce. Suntem sătui de internate şi cantine studenţeşti conduse de oameni care nu ar dormi nici măcar o noapte în camera studenţilor şi nici nu s-ar aşeza la masă cu ei", a adăugată Havârneanu.

De asemenea, el a anunţat că va urmări îndeaproape situaţia de la Iaşi şi va avea grijă ca studenţii "să fie respectaţi, îngrijiţi şi ţinuţi departe de comportamentul dăunător al celor care nu au aflat că trebuie să-şi facă treaba ca la carte".

Conducerea universităţii ieşene nu a oferit deocamdată un punct de vedere în legătură cu afirmaţiile deputatului USR.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.