Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parchetul General, anunț de ULTIMĂ ORĂ despre procurorul acuzat de hărțuire sexuală

Ultima Ora breaking news

Având în vedere aspectele semnalate de mass-media cu privire la conduita procurorului Bucurică Radu George din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, precum și plângerile înregistrate la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cursul lunii ianuarie 2018, Biroul de informare şi relaţii publice face o serie de precizări.

Vezi și: Oprah și-a dezvăluit meniul: Cum a slăbit 41 de kg în 11 luni

„Prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus efectuarea unui control în vederea verificării mai multor aspecte referitoare la conduita și activitatea magistratului în cauză.

În cursul zilei de astăzi, 25 ianuarie 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta de Curte de Casație și Justiție a dispus încetarea delegării din funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița a domnului Bucurică Radu George, urmând ca acesta să revină la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta de Curte de Casație și Justiție a dispus sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la săvârşirea de către magistratul în cauză a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit.a şi lit.c din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii.

Precizăm faptul că la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se efectuează în continuare verificări cu privire la cauze instrumentate de procurorul Bucurică Radu George dar şi cu privire la cauze înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara având ca obiect plângerile penale formulate împotriva acestuia.”

Vezi și: Avertisment dur al nutriţioniştilor: Persoanele care au INTERZIS la ciocolată neagră .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.