Parchetul General face un gest fără precedent! După ce în presă au apărut informația că în cazul fermei de porci din Teleorman, care aparține unui apropiat de-al lui Liviu Dragnea, procurorii au clasat o parte din acuzații, procurorii dezmint aceste zvonuri și spun că a fost clasată doar cauza cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală de către inculpatul Liviu Dragne.
Ca urmare a articolelor apărute în mass-media ulterior remiterii comunicatului de presă din data de 4 octombrie 2017 intitulat „Trimitere în judecată – evaziune fiscală ş.a. – SUPC-PÎCCJ”, precum şi a modului în care unele materiale jurnalistice au prezentat situaţia de fapt ce a format obiectul respectivei cauze, în sensul acreditării ideii că în cursul urmăririi penale procurorii ar fi recurs la abuzuri şi încălcări ale prevederilor legale, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face următoarele precizări:
1. Cu privire la cauza dedusă judecăţii, ce a format obiectul unui dosar soluţionat de procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică cu trimiterea în judecată a mai multor inculpaţi, precizăm că nu se contestă de către parchet legalitatea încheierii contractului individual de muncă de către o persoană juridică de drept privat reprezentată de soț cu soția acestuia. De altfel, acest lucru ar contraveni deciziei CCR nr. 603/2015, Curtea apreciind că incriminarea conflictului de interese în mediul privat nu poate fi justificată. În această cauză se cercetează împrejurări ulterioare încheierii contractului, în speță efectuarea de plăți de către societatea angajatoare către angajată și către bugetul general consolidat al statului pentru impozitul pe venit și obligațiile sociale, într-un scop contrar intereselor societății având în vedere că lipsește contraprestația datorată angajatorului din partea angajatei, în speță munca, generic vorbind. În același sens sunt si mentiunile din rechizitoriu.
Citește și: O adevărată „BOMBĂ-SEXY”, la Ministerul Apărării! Dovada că astfel de cazuri nu apar doar în România
Astfel, prin rechizitoriul întocmit în cauză procurorii au dispus: „trimiterea în judecată a inculpatului DRAGNE ILIE-LIVIU pentru infracțiunea de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu (…), faptă prev. de art. 272 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 35 alin. 1 CP. (22 acte materiale), constând în aceea că, în calitate de unic asociat și administrator la S&P I.M. SRL, fostă SC L.S. SRL, cu rea-credință, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite întervale de timp, în perioada 02.10.2015-17.08.2017, a folosit bunurile sau creditul de care se bucură această societate, într-un scop contrar intereselor acesteia, prin dispunerea achitării de sume de bani în cuantum total de 43.041 lei, din care 30.175 lei salariu net și 12.866 lei impozit pe salarii și contributii sociale, pentru angajata D.D.S., soția acestuia, sume calculate în baza a 22 state de salariu, fără ca aceasta să desfășoare în beneficiul S&P I.M. SRL, activitatea pentru care a fost remunerată urmare încheierii contractului individual de muncă.”
Citește și: Simona Halep pune mâna pe o mică avere, după cea mai bună PERFORMANȚĂ obținută la Beijing
2. Nu s-a procedat la clasarea cauzei privind infracțiunea de evaziune fiscală săvârșită în cadrul societății comerciale specializate în creșterea porcinelor.
Cu privire la această infracțiune săvârșită în luna februarie 2014 s-a dispus trimiterea în judecată, în calitate de autor a inculpatului MIȘU DUMITRU, director general al societății.
Citește și: Alertă de la Comisia Europeană! România avertizată în 3 domenii capitale
Astfel, prin rechizitoriul întocmit s-a reținut că: „inculpatul MIȘU DUMITRU în calitate de director general al SC R. SA, județ Teleorman, societate specializată în creșterea porcinelor, în luna februarie 2014, în scopul sustragerii de la plata taxelor datorate bugetului de stat, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăți de cheltuieli fictive, reprezentând achiziţii nereale de prestări servicii/execuție lucrări, în baza unei facturi fiscale emisă în numele unei societăți comerciale, în valoare totală de 3.082.045 lei din care baza impozabila 2.485.520 lei și TVA 596.525 lei, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 596.525 lei, echivalentul a 134.213 euro, reprezentând TVA dedus nelegal.”
Citește și: „Prima Casă” dispare! Când se va întâmpla și ce variante ne oferă băncile
Totodată, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală de către inculpatul DRAGNE ILIE LIVIU, persoană care la momentul săvârșirii infracțiunii deținea calitatea de președinte al Consiliului de Administrație al societății comerciale specializate în creșterea porcinelor.
Comentează