Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parcurile Disney din SUA dau voie vizitatorilor vaccinați anti-COVID-19 să renunţe la purtarea măştilor în majoritatea spaţiilor

smartradio.ro
disney

Persoanele complet vaccinate anti-COVID-19 care vizitează parcurile tematice deţinute de Walt Disney Co în Statele Unite nu vor trebui să poarte măşti sanitare în majoritatea spaţiilor începând de marţi, a anunţat compania, în contextul scăderii numărului de cazuri de coronavirus la nivelul întregii ţări, informează Reuters.

Noile reguli se aplică vizitatorilor parcurilor tematice Walt Disney World din Orlando, Florida, şi Disneyland Resort din Anaheim, California, potrivit agerpres.ro.

Disney nu va solicita dovada vaccinării, a precizat compania într-un articol de pe blogul propriu, dar se aşteaptă ca persoanele care nu au completat întreaga schemă de vaccinare să poarte în continuare măşti în spaţiile închise, cu excepţia momentelor servirii mesei.

Purtarea măştii va fi obligatorie în cazul vizitatorilor care folosesc mijloacele de transport în comun, inclusiv autobuze, reţeaua monorai şi gondolele Disney Skyliner.

Respectarea distanţării fizice nu va mai fi solicitată la Disneyland, după ce autorităţile californiene au renunţat la impunerea acestei reguli în cazul parcurilor de distracţii.

În cadrul Walt Disney World, unele dintre spectacole şi instalaţii ar putea opera în continuare la capacitate limitată, a precizat compania.

''Nu suntem încă pregătiţi să reluăm toate spectacolele, dar suntem optimişti şi aşteptăm cu nerăbdare ziua când prietenii Disney şi prinţesele se vor putea îmbrăţişa din nou'', au precizat reprezentanţii companiei americane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.