Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Părinții pierd in favoarea copiilor un loc în consiliul de administrație al școlii

scoala

Reprezentanții elevilor vor face parte, cu drept de vot, din consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar, locurile acestora fiind repartizate din cota rezervată părinților, se arată într-un ordin al ministrului Educației publicat luni în Monitorul Oficial.

Reprezentantul elevilor, care trebuie să aibă 18 ani împliniți, este ales prin vot secret de către toți elevii unității de învățământ.

Alegerile sunt organizate în baza unei proceduri elaborate de Consiliul Național al Elevilor, care va fi aprobată ulterior de Ministerul Educației.

"În situațiile în care la nivelul unității de învățământ nu există elevi care au împlinit vârsta de 18 ani, reprezentantul elevilor este desemnat de consiliul elevilor și participă cu statut de observator la ședințele consiliului de administrație, fiind convocat obligatoriu de președintele consiliului de administrație la ședințele în care se dezbat problematici privind elevii", se precizează în același document.

Conform reglementărilor anterioare, consiliul de administrație al școlii poate avea șapte, nouă sau 13 membri. În prezent, în primele două situații, părinții au rezervate două locuri, iar într-un consiliu de 13 membri — trei locuri.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.