Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Părintele Mitropolit Nifon: Crucea de pe Caraiman arată că eroismul românilor este fundamentat pe credință, speranță și încredere în Dumnezeu

Basilica.ro
resfințire Cruce Caraiman

Părintele Mitropolit Nifon a oficiat luni, delegat de Părintele Patriarh Daniel, slujba de resfințire a Crucii de pe Caraiman. Ierarhul a declarat că forma de cruce a monumentului dă mărturie despre valorile neamului nostru: credința puternică, speranța și încrederea noastră în Dumnezeu sunt fundamentele curajului și hotărârii tuturor eroilor noștri, potrivit Basilica.ro

„Având credința străbună în suflete, cu sfânta cruce la gât, pe toate câmpurile de bătălie, cu vitejie și cu speranță, soldații români au mărturisit în Duh de jertfă contemporanilor lor și lumii întregi, că nu poți călca în picioare demnitatea unui neam de voievozi, că nu poți ține în sclavia niciunei ideologii sau puteri străine pe aceia care au dat lumii pilde îndestulate de curaj, statornicie și profundă spiritualitate”, a mai afirmat părintele mitropolit la eveniment.

„Dacă sfinții sintetizează chintesența identității noastre religioase, eroii o realizează pe cea națională, reamintindu-ne mereu cine suntem și ce datorie avem față de înaintașii și urmașii noștri”, a adăugat ierarhul.

Citește și: Ziua Națională a României, sărbătorită în Canada cu spectacol de lumini la Niagara şi înălţare a drapelului la primăria Ottawa

La eveniment au mai participat Nicolae Ciucă, Ministrul Apărării Naționale, și batalioanele de vânători de munte ale Armatei Române, păstrători ai tradiției eroilor care au apărat Valea Prahovei.

Ministerul Apărării Naționale a finalizat cu opt luni înainte de termen restaurarea monumentului din Masivul Caraiman al Munților Bucegi.

„Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial” este cea mai înaltă din lume amplasată pe un vârf montan. Are înălţimea de 39,3 metri (din care 8,35 metri are soclul) şi o deschidere a braţelor orizontale de circa 15 metri.

Construcția a fost iniţiată de Regele Ferdinand I şi Regina Maria ca omagiu adus eroilor care şi-au jertfit viaţa în Războiul de Reîntregire. Vârful pe care se găsește are altitudinea de 2.291 m. Nu este cel mai înalt din Masivul Caraiman, dar asigură cea mai mare vizibilitate.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.