Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Părintele Varlaam Ploieşteanul: Mărturisirea se face prin împlinirea cuvintelor Mântuitorului, prin pilda vieţii noastre

basilica.ro
ziua aromanilor ps varlaam ploiesteanul

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a vorbit marţi, în predica de la Patriarhie, despre persecuţiile la care a fost supusă Biserica în trecut, dar şi despre persecuţiile actuale. În privinţa mărturisirii lui Hristos, ierarhul a spus că trebuie îndeplinită prin pilda vieţii noastre, prin fapte, conform basilica.ro

În contextul sărbătorii Sfântului Mucenic Dimitrie, Episcopul vicar Patriarhal a amintit că şi astăzi, în diferite părţi ale lumii, unde Biserica continuă să fie persecutată, există creştini care sunt ucişi pentru mărturisirea lui Hristos. Ei vor primi, la fel ca martirii din istoria Bisericii, conform făgăduinţei Mântuitorului, „cunună neveştejită a măririi”. El a adăugat că Dumnezeu ne-a făgăduit tuturor această cunună, dacă împlinim cuvântul Lui.

Mărturisire prin fapte

În acest sens, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a îndemnat la o mărturisire prin fapte care să „devină o chemare pentru ceilalţi la a trăi creştinismul în plenitudinea lui”.

„Mărturisirea se face prin împlinirea cuvintelor Mântuitorului, prin pilda vieţii noastre. De aceea, au fost urâţi creştinii, pentru că au fost aleşi de Hristos din lume şi au trăit o altă viaţă (…) de o nobleţe şi de o înălţime duhovnicească de negrăit, aşa cum o descrie autorul anonim al Epistolei către Diognet: Creştinii trăiesc pe pământ, dar vieţuiesc asemenea îngerilor din cer. De aceea, au stârnit invidia şi ura lumii în toate împrejurările. Noi să-l mărturisim pe Iisus prin credinţa noastră, prin atitudinea faţă de cei care ne înconjoară, dar, mai ales, prin faptele noastre”.

Părintele Episcop a evidenţiat că exemplul martirilor şi al Sfântului Dimitrie, în special, trebuie să ne înflăcăreze şi pe noi să-l mărturism pe Hristos.

„Noi suntem chemaţi să-L mărturisim prin viaţa noastră luminată de prezenţa Duhului Sfânt şi strălucitoare prin faptele bune, pe care suntem chemaţi să le împlinim ca dovadă a credinţei noastre în Hristos cel mort şi înviat pentru noi şi a noastră mântuire”, a spus Preasfinţia Sa în cuvântul adresat la Sfânta Liturghie.

Persecuţiile nu s-au încheiat

Despre persecuţii ierarhul a spus că au început în primele zile ale creştinismului şi „tindem să credem că ele s-au terminat deodată cu eliberarea credinţei creştine de către Sf. Împărat Constantin cel Mare, prin Edictul de la Milano, însă Istoria Bisericii şi chiar experienţa noastră ne arată că aceste persecuţii, potrivit cuvântului Domnului, nu s-au terminat niciodată”.

„Începând cu Sfântul Arhidiacon Ştefan şi până în vremea noastră, cuvântul acesta al Mântuitorului: Dacă M-a prigonit pe mine lumea şi pe voi vă va prigoni, se împlineşte cu prisosinţă”, a spus ierarhul.

Preasfinţia Sa a făcut referire la persecuţiile sângeroase din secolele 3-4, iniţiate de împăraţii romani, care au avut ca scop distrugerea creştinismului. Însă rezultatul a fost total altul, a remarcat ierarhul.

„Efectul uciderii creştinilor a fost nu stârpirea lor, ci înmulţirea lor, întărirea Bisericii şi răspândirea ei până la marginile pământului”.

Secolul martirilor

PS Varlaam Ploieşteanul a reamintit că secolul 20 a fost numit „secolul martirilor”, în contextul în care fascismul şi comunismul au fost îndreptate împotriva creştinilor.

„Comunismul a făcut milioane de victime şi avem mărturiile supravieţuitorilor din închisori care au vorbit despre modul în care şi-au sfârşit viaţa o mulţime de personalităţi, care pe patul morţii i-au iertat pe călăi, aşa cum au făcut creştinii din primele veacuri şi până în vremea noastră”.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în Altarul de vară de pe Dealul Patriarhiei, în cinstea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Sfântul Dimitrie a trăit în secolele 3-4 și a fost fiul conducătorului cetății Salonic. Este sărbătorit de Biserică în data de 26 octombrie, iar în icoane este reprezentat îmbrăcat în haine militare și cu o suliță în mână, armă prin care a suferit martiriul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.