Paris neagă acuzaţiile ruseşti conform cărora ar exista mercenari francezi în Ucraina

Autor: George Traicu

Publicat: 18-01-2024

Actualizat: 18-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: the guardian

Autorităţile de la Paris au negat joi acuzaţiile ruseşti conform cărora ar exista mercenari francezi în Ucraina, răspunzând astfel la o declarație a Ministerului rus al Apărării de la începutul săptămânii acesteia în care se preciza că forţele ruseşti au ucis mercenari francezi la Harkov.

"Franța ajută Ucraina cu livrări de material militar și pregătire militară, cu respectarea deplină a dreptului internațional, pentru a ajuta Ucraina în lupta sa de a-și apăra suveranitatea, independența și integritatea teritorială", a transmis Ministerul francez de Externe. "Franța nu are mercenari, nici în Ucraina și nici în altă parte, spre deosebire de alții", se adaugă în comunicat. Miercuri, armata rusă a anunţat că forțele sale au efectuat un atac de precizie cu o zi mai devreme asupra unei clădiri unde se aflau "luptători străini" din cel de-al doilea oraș al Ucrainei, Harkov. Ministerul rus al Apărării a comunicat că luptătorii erau în mare parte mercenari francezi şi că în urma atacului care a distrus clădirea au murit mai mult de 60 de oameni. Nu au fost furnizate dovezi, iar Reuters nu a putut verifica afirmațiile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri