Franţa, Germania, Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) şi-au exprimat regretul ''profund'' faţă de reimpunerea de sancţiuni Iranului de către SUA, potrivit unui comunicat comun difuzat vineri, relatează AFP.
''Scopul nostru este de a-i proteja pe actorii economici europeni care sunt implicaţi în schimburi comerciale legitime cu Iranul'', se arată în comunicatul semnat în special de şefa diplomaţiei UE Federica Mogherini şi de miniştrii de externe francez Jean-Yves Le Drian, german Heiko Mass şi britanic Jeremy Hunt.
Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune (JCPOA) ''constituie un element important al arhitecturii globale de neproliferare nucleară şi al diplomaţiei multilaterale (...) Este esenţial pentru securitatea Europei, a regiunii şi a întregii lumi", se arată în comunicat.
''În calitatea noastră de semnatari ai JCPOA, ne-am angajat să lucrăm, în special, să păstrăm şi să menţinem circuite financiare operaţionale cu Iranul şi să asigurăm continuarea exporturilor de petrol şi gaz iraniene. Pe aceste subiecte ca şi pe altele, activitatea noastră continuă şi aceste eforturi s-au intensificat în ultimele săptămâni", notează sursa citată.
La şase luni după ce au anunţat că se retrag din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, Statele Unite ale Americii au confirmat vineri că vor restabili luni cele mai draconice sancţiuni împotriva Teheranului vizând petrolul şi băncile, dar există în continuare îndoieli cu privire la această campanie controversată de "presiune maximă" asupra Iranului.
Parisul, Londra, Berlinul şi UE îşi exprimă 'regretul profund' faţă de reimpunerea de sancţiuni Iranului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

940
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
940

2.691
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
2.691

17
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
17

2.879
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.879

2.644
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.644

113
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
113

44
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
44

54
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
54

4.855
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.855

44
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
44

133
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
133

65
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
65

3.724
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.724
















Comentează