Franţa i-a cerut miercuri Italiei să permită acostarea navei umanitare Alan Kurdi, care se îndreaptă către portul francez Marsilia din cauză că nu a putut să-i debarce pe coastele italiene pe cei aproximativ 125 de migranţi salvaţi în Marea Mediterană, a anunţat Ministerul de Interne francez, potrivit AFP citată de Agerpres.
''Noi am dat mereu dovadă de solidaritate cu Italia de doi ani. Adoptăm un mecanism al solidarităţii pentru preluarea debarcărilor; îi cerem aşadar (Italiei) să răspundă favorabil solicitării făcute de organizaţia neguvernamentală de a acosta în portul sigur cel mai apropiat'', a indicat ministerul citat.
Cei aproape 125 de migranţi salvaţi din Mediterana Centrală sunt transportaţi de vasul umanitar Alan Kurdi în Franţa, după ce Italia, Malta şi Germania au refuzat să-şi asume responsabilitatea pentru ei.
''Pasivitatea autorităţilor italiene şi germane ne constrânge să luăm această măsură'', a explicat Gorden Isler, directorul organizaţiei umanitare Sea-Eye, care administrează nava Alan Kurdi.
Vasul Alan Kurdi a salvat sâmbătă 133 de migranţi în apele internaţionale din largul coastelor Libiei. Opt migranţi au fost evacuaţi din motive medicale, fiind preluaţi de Garda de coastă italiană. În privinţa celorlalţi 125 de migranţi, Malta a refuzat să îi ajute, în timp ce Italia i-a transmis navei Alan Kurdi să contacteze autorităţile germane, care nu au dat un răspuns, a explicat organizaţia Sea-Eye.
La rândul său, portul francez Marsilia s-a declarat dispus să primească ''necondiţionat'' nava, chiar dacă Franţa a refuzat întotdeauna o asemenea opţiune.
Parisul solicită Italiei să permită acostarea navei umanitare Alan Kurdi
București
10°C
Articole Similare

108
Conflict la cel mai înalt nivel: Trmp îl atacă dur pe Papa Leon după apelul acestuia la pace. „Nu vreau un papă care îl critică pe preşedintele SUA”
108

393
A fost ales noul şef al Mossad. Cine este generalul Roman Gofman
393

1.654
Curățenie totală în Ungaria: Péter Magyar cere demisia 'marionetelor lui Orbán'
1.654

1.682
Obama a reacționat după înfrângerea lui Viktor Orban: 'O victorie în întreaga lume, nu doar în Europa'
1.682

1.950
'Războiul continuă': Benjamin Netanyahu susține că Israelul a 'dejucat ameninţarea unei invazii' din partea Libanului
1.950

2.713
Donald Trump spune că nu-i pasă dacă Iranul revine la negocieri: "Dacă nu se întorc, este ok pentru mine" / SUA vor bloca Strâmtoarea Ormuz
2.713

3.612
FOTO Trump declanșează controverse după ce a publicat o imagine AI în care apare ca vindecător, asemenea lui Isus Hristos
3.612

5.464
Mesaj bizar după alegerile din Ungaria: Robert Fico îi mulțumește lui Orbán și întinde mâna noului premier
5.464

3.822
Trump anunță rezultatele negocierilor cu Iranul: Am obținut aproape tot ce ne-am dorit în discuții, cu excepția armelor nucleare
3.822

6.081
Ceva bizar se petrece în Norvegia: de ce sunt străzile goale în ziua de Paște
6.081

26.569
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
26.569

8.037
Rusia în stare de șoc după căderea lui Orbán: cum comentează presa rusă victoria lui Péter Magyar
8.037

10.492
Este căderea lui Orban începutul sfârșitului pentru trupismul global? Verdictul necruțător al gazetarul Cristian Tudor Popescu
10.492
















Comentează