Omul de afaceri Ion Țiriac este gata să ofere un avion de lux celui care va reuşi să pună pe picioare un proiect pe termen lung, care să aibă ca finalitate construirea de săli de sport.
Citește și: SURPRIZĂ în PSD: Un deputat anunţă că va candida la prezidenţialele din 2019
Citește și: CUTREMUR în Biserica Ortodoxă: Managerul Episcopiei Tomisului și o CĂLUGĂRIȚĂ au fost REȚINUȚI
În 2000, pe când fostul mare jucător de tenis era preşedintele COSR, România uimea la Jocurile Olimpice. Ţara noastră a fost la un pas de TOP 10 ţări din lume în clasamentul pe medalii, depăşind Coreea de Sud sau Japonia şi obţinând acelaşi număr de medalii de aur ca Marea Britanie. Între timp, situaţia din sportul românesc a devenit dramatică şi, fără investiţii masive din partea politicului, nu par să existe prea multe speranţe, informează Digisport.
Ţiriac e gata să ţină un pariu similar cu cel făcut la începutul anilor 2000 cu Adrian Năstase. Afaceristul era convins că Guvernul nu va reuşi să ridice cele 400 de săli de sport promise în programul de guvernare. Ţiriac a pierdut atunci pariul şi s-a ţinut de promisiune.
"Am pierdut un pariu cu Năstase (n.r. fostul premier al României) când mi-am pus la bătaie Mercedesul! Atunci a făcut sălile de sport, iar eu nu credeam că le va face. Acum îmi pun la bătaie un avion de lux din flota pe care o deţin pentru cel care va face în România 2.000 - 3.000 de săli de sport! Eu dau avionul pe loc, ei să facă sălile!", a declarat Ţiriac la conferinţa ''Viitorul sportului românesc".
Fostul jucător de tenis face o serie de investiţii pentru sportul românesc, ultima dintre ele fiind legată de construirea unui campus sportiv universitar, după modelul american.
"Mai am puse deoparte 100 de milioane de euro pentru construirea unui campus sportiv universitar! Vreau să facem grădiniţe olimpice pentru ca cei mai mici să facă sport", a mai spus Ţiriac.