Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au aprobat, marţi, bugetul Secretariatului General al Guvernului (SGG), cu 36 de voturi "pentru" şi două "împotrivă".
A fost adoptat, cu 41 de voturi favorabile, un amendament susţinut de grupul AUR în baza căruia se alocă 6 milioane de lei pentru înfiinţarea şi cofinanţarea centrelor comunitare româneşti din Roma, Londra şi Castellon de la Plana.
De asemenea, a fost adoptat un amendament susţinut de Grupul minorităţilor naţionale privind cheltuielile pentru funcţionarea organizaţiilor, centrelor culturale, comunitare, caselor tradiţionale, redacţiilor şi editurilor din ţară şi străinătate. Este vorba despre reorganizări care nu presupun cheltuieli suplimentare, au explicat iniţiatorii.
Secretarul general al Guvernului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat că SGG şi instituţiile aflate în coordonare ar urma să aibă în acest an un buget de 2.825.372.000 lei credite angajament şi 2.675.664.000 lei credite bugetare, reprezentând o creştere de 32%.
Creşterile sunt generate de susţinerea Festivalului Olimpic al Tineretului European, organizarea "Anului Nadia" şi a proiectului "AI Factory" (58 de milioane de lei).
În acelaşi timp, la cheltuielile de personal este prevăzută o scădere de 10,9%. Diminuările din acest an cumulate cu cele din 2025 ar urma să totalizeze o scădere de 14-15% a cheltuielilor de personal. În prezent, SGG are 687 de posturi, dintre care 571 sunt ocupate.
"Asta înseamnă că în zonele critice, cum este spre exemplu la contencios administrativ, vom avea şi concursuri pentru ocuparea posturilor, pe lege. Dacă au plecat şapte persoane, poţi să ai un post la concurs", a spus Radu Oprea.
Deputatul Cezar Drăgoescu (USR) a atras atenţia că suma destinată proiectelor de promovare a imaginii României creşte de la 3,6 la 7,5 milioane lei. Radu Oprea a explicat că este vorba despre Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, care organizează târguri şi expoziţii. Cezar Drăgoescu a pledat pentru menţinerea bugetului ARICE la nivelul din 2025, apreciind că este vorba despre o "instituţie complet inutilă", care nu face decât "să toace" banii. Amendamentul său nu a întrunit însă voturile necesare.
Deputatul Claudiu Năsui (USR) a evidenţiat că SGG ar urma să beneficieze de o creştere de 30% a cheltuielilor în acest an. De asemenea, instituţia cere în 2026 de zece ori mai mulţi bani pentru investiţii de capital, în vederea eficientizării energetice a Palatului Victoria.
Deputatul Florin Popovici (AUR) a remarcat o "creştere substanţială" a alocărilor bugetare pentru proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, deşi în 2025 execuţia bugetară "a fost semnificativ sub nivelul estimat", cu un grad de realizare de doar 23,5%.
Radu Oprea a replicat că majoritatea alocărilor sunt prevăzute pentru un proiect în domeniul datelor deschise, care urmează să fie finalizat până în luna august.
Conform proiectului de buget pentru 2026, cheltuielile curente ale SGG vor fi de 2.682.590.000 lei la credite angajament, în creştere cu 18,34% şi 2.672.882.000 lei la credite bugetare, în creştere cu 30,20% faţă de 2025.
Cheltuielile de personal sunt de 450.015.000 lei la credite angajament şi 450.015.000 lei la credite bugetare, ambele în descreştere cu 11,2% faţă de 2025.




























Comentează