Parlamentarii vor vota joi dacă acceptă sau resping prelungirea stării de urgență în România

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 14-04-2020

Actualizat: 14-04-2020

Conducerile Camerei Deputaților și Senatului au decis, luni, prin videoconferință, ca ședința online pentru votul de încuviințare a prelungirii stării de urgență pe întreg teritoriul României pentru o perioadă de încă 30 de zile, decizie luată prin Decret prezidențial, să se desfășoare joi, 16 aprilie 2020, la ora 12.00. Votul va fi electronic pentru a reduce riscurile asociate epidemiei de coronavirus.

Potrivi legii, starea de de urgență se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al României. În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, Președintele României solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate.

În situația în care Parlamentul nu încuviințează starea instituită, Președintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-și aplicabilitatea.

Vezi si: TEXTUL INTEGRAL al Decretului pentru prelungirea stării de urgență .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri