Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul Bulgariei a votat definitiv pentru închiderea jurisdicţiilor specializate

Pinterest
Bulgaria

Parlamentul Bulgariei a votat joi pentru adoptarea definitivă a revizuirilor propuse de guvern la Legea privind sistemul judiciar în temeiul cărora jurisdicţiile specializate din Bulgaria vor fi închise.

Tribunalul Penal Specializat de primă instanţă a fost înfiinţat în 2011 pentru a judeca infracţiunile de criminalitate organizată şi jurisdicţia sa a fost ulterior extinsă pentru a acoperi şi infracţiunile de corupţie. Deciziile Tribunalului Specializat fac obiectul unei revizuiri intermediare în faţa Curţii de Apel Specializate în materie penală. Această structură este sprijinită de un Parchet specializat de urmărire penală şi de un Parchet specializat de apel.

Revizuirile au fost susţinute de partidele din coaliţia guvernamentală. Fosta coaliţie aflată la guvernare GERB-UDF, Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi şi Vazrajdane au fost împotriva lor.

Partidele ''Continuăm Schimbarea'', ''Există Un Astfel de Popor'', alianţa ''Bulgaria Democratică'' şi coaliţia ''BSP pentru Bulgaria'' au susţinut de-a lungul timpului că justiţia specializată nu a atins obiectivul pentru care a fost înfiinţată. GERB-UDF a insistat că modificările vor pune în pericol dosarele penale aflate pe rol.

Revizuirile indică în detaliu ce se va întâmpla cu cazurile care anterior erau de competenţa instanţelor penale specializate, potrivit Agerpres.ro.

Criticii instanţelor specializate şi ai parchetelor au susţinut că cei care deţin puterea le folosesc ca pe nişte "ciomege" pentru a-şi elimina adversarii politici şi de afaceri. Susţinătorii insistă că jurisdicţiile specializate au fost înfiinţate la recomandările Comisiei Europene şi ale Consiliului Europei şi că închiderea lor este de natură să distrugă sistemul judiciar bulgar, aruncând cazurile grave ale unor figuri ale crimei organizate şi ale oligarhilor înapoi la punctul de plecare, eliberându-i din arest şi restituindu-le bunurile confiscate în valoare totală de 3,5 miliarde de leva.

Procurorul General, întregul parchet şi chiar jurisdicţiile specializate au încercat cu înverşunare să împiedice adoptarea revizuirilor, argumentând că acestea servesc intereselor crimei organizate.

Comentând revizuirile de joi, preşedintele Rumen Radev a spus că activitatea jurisdicţiilor specializate nu oferă argumente solide în apărarea lor. "De-a lungul anilor, am asistat cu toţii la proceduri preliminare distruse, refuzul de a deschide proceduri preliminare în cazuri cheie, la persecutarea persoanelor politice şi din afaceri care sunt incomode", a spus şeful statului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.