Parlamentul Crimeii va cere oficial alipirea la Rusia

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 16-03-2014

Actualizat: 16-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

r/ va formula în şedinţa sa de luni, 17 martie, cererea oficială de intrare a republicii în componenţa Federaţiei Ruse, informează agenţia Itar-Tass, recepţionată de AGERPRES, citându-l pe viceprim-ministrul guvenului de la Simferopol Rustam Temirgaliev.

'Mâine la 10.00, ora locală, începe şedinţa Sovietului suprem al Crimeii, în timpul căreia vor fi trase concluziile referendumului şi formulată cererea oficială de intrare a Crimeii în componenţa Rusiei', a declarat Temirgaliev.


Mii de persoane s-au adunat duminică noapte pe străzile capitalei Crimeii, Simferopol, şi la Sevastopol, unde este staţionată flota rusă la Marea Neagră, pentru a sărbători victoria realipirii peninsulei la Rusia, notează jurnalişti de la AFP.

La Simferopol, susţinătorii Moscovei fluturau steagurile Rusiei şi Crimeii în ritm de concert. La Sevastopol, mii de persoane făceau acelaşi lucru, unele chiar consumând alcool şi scandând 'Se-vas-to-pol' şi 'Ru-si-a' în faţa artiştilor care interpretau dansuri tradiţionale ruseşti.


Potrivit unui exit-poll, 93% din 1,5 milioane de alegători au aprobat principiul integrării Crimeii în Federaţia Rusă
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri