Parlamentul de la Chişinău a abrogat, joi, Legea cu privire la interzicerea simbolurilor comuniste, adoptată în urmă cu trei ani dar considerată ulterior neconstituţională.
Legea în cauză a fost votată de parlamentarii Republicii Moldova în iulie 2012 şi, prin prevederile acestui act normativ, era interzisă folosirea simbolurilor comuniste de către partide politice. Deputaţii comunişti au atacat însă legea la Curtea Constituţională, care a decis în iunie 2013 că mai multe prevederi ale acesteia sunt neconstituţionale.
Recent, guvernul de la Chişinău a avizat şi un proiect de lege prin care toate persoanele ce au fost sancţionate pentru încălcarea legii respective vor fi reabilitate. De asemenea, vor fi încetate toate cauzele contravenţionale iniţiate.
De amintit că, tot în iulie 2012, parlamentul Republicii Moldova a aprobat şi o hotărâre prin care a fost condamnat regimul comunist din perioada sovietică, acest act fiind lăsat în vigoare de Curtea Constituţională.
Simbolul bolşevic 'secera şi ciocanul' este şi sigla Partidului Comuniştilor, formaţiune de opoziţie ce a guvernat Republica Moldova timp de peste opt ani, între 2001 şi 2009.AGERPRES
Parlamentul de la Chişinău a anulat Legea cu privire la interzicerea simbolurilor comuniste
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

8
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
8

397
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
397

10
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
10

8
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
8

31
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
31

371
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
371

58
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
58

2.011
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.011

27
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
27

4.688
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
4.688

65
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
65

1.625
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.625

4.812
VIDEO Trump: „Prinţul moştenitor saudit nu credea că va trebui să mă pupe-n fund”
4.812
















Comentează