Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul din Singapore a aprobat un proiect de lege împotriva ştirilor false

epa.es
singapore hong kong

Parlamentul din Singapore a aprobat miercuri un proiect de lege împotriva ştirilor false care a fost criticat dur de grupările pentru drepturile omului, jurnalişti şi firme de tehnologie pentru că ar putea afecta libertatea de exprimare, relatează Reuters potrivit news.ro.

Legea va cere ca platformele media online să modifice sau să înlăture conţinutul considerat de guvern ca fiind fals, pedepsele pentru cei găsiţi vinovaţi fiind închisoarea până la 10 ani sau amenzi de 735.000 de dolari.

Proiectul de Lege privind Falsul şi Manipularea în Online a fost aprobat cu 72 de voturi în favoarea sa şi nouă voturi împotrivă – toate de la membrii opoziţiei.

Trei parlamentari, care au fost numiţi direct de preşedinte şi nu sunt afiliaţi niciunui partid, s-au abţinut.

Companiile de tehnologie importante, precum Google sau Facebook, au informat că această lege oferă prea multă putere guvernului din Singapore care poate decide ce este fals sau adevărat.

Însă ministrul K. Shnanmugam a declarat în faţa parlamentului că nu ar trebui să existe temeri.

„Libertatea de exprimare nu ar trebui să fie afectată de acest proiect de lege. Vorbim aici de ştiri false. Vorbim de boţi, trolli... conturi false şi aşa mai departe”, a afirmat el.

„Munca unei societăţi democratice depinde ca membrii societăţii să fie informaţi şi nu dezinformaţi”, a adăugat Shnanmugam.

Singapore se află pe locul 151 din 180 în clasamentul privind libertatea presei întocmit de organizaţia Reporteri Fără Frontiere, sub Rusia sau Myanmar.

Comisia Internaţională a Juriştilor (ICJ), o asociaţie din care fac parte judecători, avocaţi şi jurişti şi care promovează drepturile omului la nivel global, a informat că legea ar putea fi abuzată.

„Pedepsele severe propuse de acest proiect de lege, întinderea jurisdicţiei şi absenţa unor protecţii clar pentru libertatea de exprimare aduc riscul ca ea să fie folosită în moduri nepotrivite pentru măsuri de represiune împotriva schimbului liber de opinii şi informaţii, a declarat directorul pentru Asia al ICJ, Frederick Rawski.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.