DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Parlamentul European amenință China

www.dw.com
China UE

Parlamentul European exclude să examineze acordul UE-China privind investiţiile dacă Beijingul menţine contra-sancţiunile adoptate împotriva unor personalităţi europene, printre care şi eurodeputaţi, transmit joi Reuters şi AFP.

Parlamentul European ''subordonează ridicării sancţiunilor de către China examinarea acordului asupra investiţiilor'', indică o rezoluţie adoptată joi cu 599 de voturi pentru, 30 de voturi contra şi 58 de abţineri, scrie Agerpres.ro.

Eurodeputaţii invită ''Comisia Europeană să utilizeze negocierea'' acestui acord ''ca pe un levier pentru a ameliora protecţia drepturilor omului şi a susţine societatea civilă în China''.

''Parlamentul va ţine cont de situaţia drepturilor omului în China, inclusiv în Hong Kong, atunci când va fi invitat să aprobe acest acord'', subliniază PE în rezoluţie.

Comisia Europeană, care este însărcinată cu politica comercială a celor 27 de state UE, a încheiat la finalul lui 2020 un acord-surpriză cu Beijingul cu privire la investiţii, după ani întregi de blocaj.

China a adoptat în luna martie sancţiuni împotriva a zece cetăţeni ai Uniunii Europene şi a patru entităţi europene, sub acuzaţia că au afectat grav suveranitatea şi interesele chineze legate de regiunea Xinjiang.

Printre cei zece se numără europarlamentarii Reinhard Butikofer, preşedinte al delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu China, şi Raphael Glucksmann, precum şi cercetătorul german Adrian Zenz, ale cărui rapoarte despre minoritatea uigură din Xinjiang au fost criticate de Beijing.

În acest context, vicepreşedinte executiv al CE pentru o economie în serviciul cetăţenilor, Valdis Dombrovskis, declara la începutul lunii mai că ''eforturile'' serviciilor sale în vederea ratificării acordului privind investiţiile au fost ''suspendate''. ''În situaţia actuală, mediul nu este propice pentru ratificarea textului'', explica el.

La rândul său, comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a afirmat recent că acordul în cauză nu este ''cu adevărat un acord'', ci mai degrabă ''o intenţie''.

''Cu aceste sancţiuni, China a calculat greşit. Ea ar trebui să înveţe din greşeli şi să regândească. Din cauza sancţiunilor Chinei, Acordul cuprinzător privind investiţiile este îngheţat'', a spus eurodeputatul german Reinhard Butikofer, unul dintre cei vizaţi de sancţiunile Beijingului.

În ultimii ani, sute de etnici uiguri, kazahi şi hui au depus mărturie despre cum au fost ţinuţi în lagăre de prizonieri ca parte a ceea ce observatorii spun că este o campanie a guvernului chinez de asimilare cu forţa a minorităţilor etnice.

Guvernul de la Beijing susţine însă că aceste lagăre, unde se estimează că au fost închise peste 1 milion de persoane începând din 2017, sunt "centre de educaţie vocaţională" pentru eradicarea extremismului şi a terorismului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.