DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Parlamentul European caută soluții pentru utilizarea optima a viitorilor bani europeni, prevăzuţi prin Politica de Coeziune

parlamentul european

Preşedinţia română a Consiliului UE a început marţi negocierile cu Parlamentul European pentru asigurarea celor mai bune premise de utilizare a viitorilor bani europeni, prevăzuţi prin Politica de Coeziune, informează miercuri Ministerul Fondurilor Europene, într-un comunicat, potrivit agerpres.ro.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ - Directorul general al fermei de porci deținute de fiul lui Liviu Dragnea, CONDAMNAT la 7 ani de închisoare de Tribunalul Bucureşti

Primul trialog sub Preşedinţia română a Consiliului UE a avut loc marţi seară, cu privire la reglementările viitoare asupra fondurilor europene prevăzute prin Politica de Coeziune, dosar gestionat de Ministerul Fondurilor Europene.

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în calitate de preşedinte al Consiliului Afaceri Generale format Coeziune, în numele Preşedinţiei Consiliului UE, co-raportorii Parlamentului European şi comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, au convenit asupra unui calendar ambiţios de negocieri.

"Un astfel de demers este necesar pentru asigurarea programării, gestionării şi implementării viitoarelor fonduri europene la nivelul tuturor Statelor Membre ale UE. În acest sens, pentru a conveni asupra cadrului legal necesar şi pentru a reuşi pregătirea în timp util a viitoarelor programe europene, care să permită beneficiarilor de fonduri din toată Uniunea să aibă acces la fondurile alocate, Preşedinţia Consiliului UE, reprezentată de ministrul Rovana Plumb, şi instituţiile Uniunii Europene cooperează îndeaproape, în toată această perioadă", menţionează comunicatul Ministerului Fondurilor Europene.

Trialogurile sunt întâlniri tripartite informale, din cadrul negocierilor de la nivelul Uniunii Europene, pe tema legislaţiei care urmează să fie adoptată. Acestea au loc între reprezentanţii Consiliului UE, Parlamentului European şi Comisiei Europene. Scopul unui trialog este de a ajunge la un acord provizoriu privind un text acceptabil atât pentru Consiliul UE, cât şi pentru Parlamentul European, precizează MFE.

Potrivit sursei citate, în timpul trialogului, discuţiile sunt facilitate de co-legiuitorul care găzduieşte reuniunea - fie Parlamentul European, fie Consiliul UE. Cele două instituţii îşi explică fiecare poziţia în timpul unei dezbateri. Comisia Europeană acţionează ca mediator în vederea finalizării unui acord între co-legislatori.

Pentru un dosar dat, fiecare instituţie îşi desemnează negociatorii şi îşi defineşte mandatul de negociere. Orice acord provizoriu încheiat în cadrul trialogurilor este informal. Prin urmare, trebuie aprobat prin proceduri oficiale aplicabile în cadrul fiecărei instituţii. Participanţii la trialoguri negociază în baza mandatelor acordate în conformitate cu normele interne ale instituţiilor pe care le reprezintă.

Frecvenţa şi numărul trialogurilor depind de natura fiecărui dosar şi de circumstanţele politice specifice (de exemplu, încheierea legislaturii parlamentare). Dat fiind faptul că Preşedinţia Consiliului este asigurată prin rotaţie, de obicei fiecare Preşedinţie a Consiliului este motivată să finalizeze un anumit număr de dosare până la sfârşitul Preşedinţiei sale.

Politica de Coeziune a Uniunii Europene este susţinută de un număr de actori instituţionali implicaţi în pregătirea, definirea şi punerea sa în aplicare. Aceştia se află în permanentă consultare cu guvernele statelor membre, organizaţii patronale şi profesionale, organizaţii neguvernamentale şi think-tankuri. Prin diversele atribuţii pe care le au aceste instituţii, ele contribuie la caracterul sinergic al Politicii de Coeziune şi asigură realizarea obiectivelor UE, atât la nivel legislativ, cât şi din perspectiva implementării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.