DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Parlamentul European protestează după ce Londra a modificat Brexitul: Refuză să ratifice acordul de ieșire din UE

Parlamentul European
Parlamentul European Ursula von der Leyen

Parlamentul European (PE) a refuzat joi să stabilească o dată la care să se pronunţe prin vot asupra acordului comercial post-Brexit încheiat de către Uniunea Europeană (UE) cu Regatul Unit, în semn de protest faţă de ceea ce Uniunea denunţă drept o modificare unilaterală a Londrei a dispoziţiilor acordului Brexitului cu privire la Irlanda de Nord, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Liderii grupurilor partidelor reprezentate în Parlamentul Euroepean (PE) urmau să stabilească o dată în acest sens în cursul lui martie, într-o reuniune prevăzută joi.

Citește și: Puternic semnal de îngrijorare! Octavian Jurma: ‘București va intra în scenariul roșu, cel mai probabil, săptămâna viitoare’

Însă ei s-au abţinut să facă acest lucru, după ce Guvernul lui Boris Johnson a decis miercuri să prelungească până la 1 octombrie ”perioada de graţie” a anumitor controale vamale privind Irlanda de Nord.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.