Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul European recomandă Republicii Moldova să administreze rapid vaccinurile

Deschide.md
vaccinare Moldova

Uniunea Europeană va fi solidară cu R. Moldova în ceea ce privește depășirea crizei sanitare cauzate de pandemia de COVID-19 și face apel la adresa autorităților de la Chișinău cu privire la „administrarea rapidă a vaccinurilor pentru toată populația în 2021, ca singură cale de a opri costul uman înalt și de a reactiva economiile”.

Recomandarea a fost formulată în cadrul celei de-a 9-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE - Republica Moldova (CPA), coprezidată la începutul acestei săptămâni de către deputata Ruxanda Glavan din partea Parlamentului Republicii Moldova și de către eurodeputatul Siegfried Mureșan din partea Parlamentului European, transmite Ziarulnational.md.

Comitetul a convenit asupra declarației finale și a recomandărilor la adresa autorităților de la Chișinău care se referă la Acordul de Asociere UE - Republica Moldova, inclusiv Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.

„Se așteaptă ca reformele administrative ale Republicii Moldova să fie menținute și accelerate, consolidând valorile comune. Se solicită autorităților moldovenești să acorde prioritate specială luptei împotriva corupției și spălării banilor”, cităm din recomandările anunțate.

„În textul declarației, susținem continuarea asistenței financiare și medicale pe care Uniunea Europeană și statele membre au oferit-o Republicii Moldova în ultimul an, încă de la începutul pandemiei de coronavirus. Salutăm, de asemenea, decizia României de a dona, din propriile stocuri, 200 000 de doze de vaccin Republicii Moldova.

Am inclus în textul declarației că reformele administrative din Republica Moldova trebuie accelerate. Justiția, sănătatea, economia și sistemul bancar sunt domeniile care au cea mai mare nevoie de reformă. Solicităm autorităților de la Chișinău să continue cu prioritate lupta împotriva corupției și spălării banilor.

Am mai spus că investigațiile privind frauda bancară masivă din 2014 se desfășoară într-un ritm prea lent. Solicităm autorităților să țină cont de așteptările oamenilor: să aducă rapid în fața justiției toate persoanele responsabile de frauda bancară și să se recupereze banii pierduți.

De asemenea, cu privire la evoluțiile politice din Republica Moldova, UE încurajează respectarea Constituției, recunoașterea importanței promovării transparenței în procesele publice de luare a deciziilor și a asigurării implicării și consultării adecvate a părților interesate și societății civile la toate etapele, ceea ce va spori controlul public și acceptabilitatea socială a reformelor realizate de autorități”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan.

Cu privire la chestiunile Parteneriatului Estic și afacerile externe în ansamblu, a fost salutată participarea Republicii Moldova în misiunile UE privind politica externă și de securitate comună, inclusiv politica de securitate și apărare comună.

Comitetul a accentuat importanța dimensiunii parlamentare a Parteneriatului Estic într-un moment în care regiunea a asistat la crize și conflicte grave, dar și a fost apreciată contribuția Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic pe parcursul celor doisprezece ani de existență a acestuia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.