Parlamentul European susţine acordarea de noi puteri pentru organizaţia Europol, dar sub supraveghere

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 04-05-2022

Actualizat: 04-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parlamentul European a dat miercuri undă verde pentru acordarea de noi puteri pentru organizaţia de poliţie europeană Europol, agenţie a Uniunii Europene care sprijină investigaţiile poliţiei care sunt realizate de statele membre, indică un comunicat al PE.

Reuniţi la Strasbourg, eurodeputaţii au adoptat, cu 480 voturi pentru, 143 voturi împotrivă şi 20 de abţineri, o rezoluţie prin care susţin acordul convenit în februarie de către negociatorii Parlamentului şi Consiliului cu privire la consolidarea mandatului Europol.

Conform noilor reguli, Europol va putea să urmărească proiecte de cercetare şi inovare şi să proceseze un volum mare de seturi de date, potrivit Agerpres.ro.

Pentru a echilibra noile puteri ale Europol cu o supervizare adecvată, eurodeputaţii au convenit că agenţia va crea un post de ofiţer pentru drepturi fundamentale. În plus, Supervizorul european pentru protecţia datelor (EDPS) va supraveghea operaţiunile de procesare a datelor personale şi va lucra împreună cu ofiţerul pentru protecţia datelor al Europol.

Cetăţenii vor putea consulta datele personale având legătură cu ei, prin contactarea autorităţilor din statele membre sau prin contactarea directă a Europol.

''Acest regulament şi noul mandat al Europol marchează un pas înainte substanţial în capabilităţile agenţiei, în capacitatea sa de a sprijini statele membre, în cadrul său de guvernare şi, nu în ultimul rând, în sistemul de măsuri de salvgardare consolidat pe care l-am pus în practică'', a declarat raportorul PE în acest dosar, Javier Zarzalejos (grupul Partidului Popular European).

Textul juridic urmează să fie adoptat oficial de Consiliu, înainte de a fi publicat în jurnalul oficial al Uniunii Europene şi a intra astfel în vigoare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri