Parlamentul Europeană simte că acum este momentul! A votat o rezoluție prin care cere creșterea sprijinului european pentru Republica Moldova în procesul de aderare la UE și în combaterea riscurilor de securitate, conform stiripesurse.md.
Rezoluția a fost aprobată cu largă majoritate, 508 voturi fiind „pentru”, 53 „împotrivă” și 104 abțineri.
Rezoluția, negociată de Siegfried Mureșan, în numele Grupului PPE, și semnată de toți europarlamentarii Partidului Național Liberal, este intitulată: Consolidarea rezilienței Republicii Moldova împotriva ingerințelor Rusiei înainte de următoarele alegeri prezidențiale și a referendumului UE.
În textul rezoluției este confirmat sprijinul total al Parlamentului European pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru creșterea prosperității și siguranței în Moldova. Sunt evidențiate progresele extraordinare realizate de Republica Moldova în domeniul reformelor, progrese care au dus la începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
În același timp, europarlamentarii condamnă tentativele Federației Ruse de a influența alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova care vor avea loc pe 20 octombrie.
De asemenea, susțin creșterea sprijinului european pentru Republica Moldova în combaterea acestor ingerințe, inclusiv prin creșterea resurselor pentru Misiunea de Parteneriat Civil a Uniunii Europene în Republica Moldova și creșterea alocărilor pentru Republica Moldova prin intermediul Instrumentului European pentru Pace; creșterea sprijinului financiar pentru Republica Moldova pentru a accelera procesul de reformare, modernizare și dezvoltare economică a țării înainte de aderarea propriu-zisă la Uniunea Europeană.
Rezoluția cere adoptarea unul Plan European de Creștere pentru Republica Moldova și mai multe fonduri europene alocate țării noastre din viitorul Buget multianual al UE. În același timp, solicită liberalizarea permanentă a comerțului dintre UE și Republica Moldova și integrarea graduală a Republicii Moldova în Piața Unică.


















Comentează