Parlamentul macedonean începe miercuri dezbaterea finală cu privire la amendamentele constituţionale pentru schimbarea numelui ţării în 'Republica Macedonia de Nord', în urma acordului semnat de Skopje şi Atena în vara anului trecut, ceea ce va deschide calea către aderarea la NATO şi lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, transmite dpa preluată de Agerpres.
Dezbaterea se va încheia cu supunerea la vot a amendamentelor, pentru a căror adoptare este nevoie de voturile a cel puţin două treimi dintre cei 120 de parlamentari macedoneni.
Procedura parlamentară în acest dosar a fost lansată în luna octombrie, iar ulterior, cu o majoritate simplă, legislativul de la Skopje a convenit textul amendamentelor constituţionale.
În luna iunie, autorităţile de la Skopje şi Atena au pus capăt diferendului în legătură cu vecinul nordic al Greciei, denumirea acceptată de ambele părţi fiind 'Republica Macedonia de Nord'. Această soluţionare a determinat Grecia să renunţe la opoziţia faţă de aderarea Macedoniei la NATO.
Pentru ca Macedonia să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice, este nevoie ca ţara să aprobe acordul cu Grecia într-un referendum şi să-şi schimbe numele din punct de vedere constituţional. Numai după aceea parlamentul grec va putea ratifica acordul şi aderarea Macedoniei la NATO.
Începând din 1991, când Macedonia a devenit suverană în urma dezmembrării fostei Iugoslavii, Atena a acuzat-o de tentativă de însuşire a moştenirii elene a provinciei greceşti omonime şi chiar de aspiraţii teritoriale faţă de Grecia.
Parlamentul macedonean începe dezbaterea finală cu privire la schimbarea numelui țării
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

0
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
0

334
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
334

1.161
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
1.161

77
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
77

1.544
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
1.544

23
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
23

38
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
38

1.108
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
1.108

139
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
139

763
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
763

1.855
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.855

108
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
108

2.931
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.931
















Comentează