Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul peruan a respins cererea preşedintei Dina Boluarte pentru devansarea alegerilor generale

aljazeera.com
Dina Boluarte

Parlamentul peruan a respins sâmbătă, cu puţin timp după orele locale 24:00 (05:00 GMT), cererea formulată de preşedinta interimară Dina Boluarte de a devansa pentru decembrie 2023 alegerile generale, în încercarea de a scoate Peru din profunda criză politică, informează AFP şi EFE.

În şedinţă plenară, în urma unei dezbateri ce a durat şapte ore, parlamentarii au respins propunerea cu 65 de voturi împotrivă, 45 de voturi pentru şi două abţineri, potrivit Agerpres.

Propunerea prezentată vineri prevedea devansarea alegerilor generale pentru octombrie 2023, în loc de aprilie 2024 cum fusese decis luna trecută.

La finalul votului, preşedintele Parlamentului peruan, Jose Williams, a primit o cerere pentru "reconsiderarea votului", ce ar putea fi dezbătută luni în cadrul unei noi sesiuni, chiar dacă este puţin probabil ca rezultatul să se schimbe.

"Cu acest vot, propunerea de reformă constituţională ce viza devansarea alegerilor este respinsă", a conchis Williams.

Preşedinta peruană Dina Boluarte a cerut vineri parlamentului să devanseze pentru decembrie 2023 alegerile generale, al căror calendar fusese deja modificat pentru aprilie 2024, pentru a da curs unei revendicări a manifestanţilor şi a încerca să scoată Peru din situaţia de criză.

"Vom supune acest proiect de lege atenţiei miniştrilor pentru a devansa alegerile generale pentru decembrie 2023", a declarat pe aeroportul din Lima Dina Boluarte, preşedintă interimară după destituirea, la începutul lui decembrie, de către parlament, a fostului preşedinte ales Pedro Castillo, destituire ce a dus la manifestaţii violente soldate cu cel puţin 46 de morţi.

Atunci când funcţia de preşedinte a fost preluată de Boluarte, care era vicepreşedintă, calendarul electoral era fixat pentru 2026, adică la sfârşitul mandatului pe care ar fi trebuit să-l încheie predecesorul său.

Însă, pentru a stăvili nemulţumirile la începutul lor, Boluarte a propus parlamentului să devanseze alegerile prezidenţiale şi legislative pentru aprilie 2024. Un prim vot în parlamentul monocameral, pe 20 decembrie, a validat proiectul de lege şi un al doilea vot urma să aibă loc.

"Cu toate acestea, protestele continuă, există şi mai multe blocaje şi violenţă", a recunoscut Boluarte vineri.

Mai multe rute sunt blocate în Peru, care începe să se confrunte cu penurii şi cu o explozie a preţurilor. Ţara sud-americană este în impas, iar bijuteria turismului său, Machu Picchu, şi-a închis porţile.

Manifestaţiile continuă zilnic şi protestatarii cer neîncetat demisia imediată a preşedintei şi a parlamentului, precum şi înfiinţarea unei Adunări Constituante.

Această criză reflectă mai ales enorma prăpastie dintre capitală şi provinciile sărace, în special regiunea andină din sud, care îl susţineau pe Castillo şi vedeau în alegerea lui o revanşă asupra a ceea ce ele consideră a fi dispreţul din partea capitalei Lima.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.