Parlamentul propune Guvernului,foaie de parcurs pentru soluţionarea problemelor românilor din Italia

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 14-03-2017

Actualizat: 14-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comisia românilor de pretutindeni din Senat va propune Guvernului şi ministerelor cu atribuţii în domeniu o foaie de parcurs cu termene precise privind soluţionarea problemelor lucrătorilor români din sudul Italiei (Ginosa, Puglia şi Sicilia), urmând ca în acest sens o delegaţie a Parlamentului României să se întâlnească cu parlamentarii italieni din Sicilia, a declarat marţi senatorul Viorel Badea, preşedintele Comisiei românilor de pretutindeni, ca o concluzie la o dezbatere pe această temă. "În urma discuţiilor pe care le avem cu autorităţile italiene, urmărim modul în care sunt plângerile care au fost făcute de cetăţeni. În cazul în care nu avem plângeri făcute de cetăţenii români din zona respectivă, vom stabili o periodicitate a vizitelor, fie că e vorba de vizitele misiunilor diplomatice, fie că e vorba de vizitele parlamentarilor români. Intenţionăm să organizăm o delegaţie a Parlamentului României, să aibă discuţii directe cu parlamentarii sicilieni. Vrem să mergem chiar la firul ierbii, să ne întâlnim cu parlamentarii italieni şi împreună cu ei să stabilim ce avem de făcut, pentru că ei cunosc cel mai bine ce se întâmplă cu aceste companii care îi tratează în mod abuziv pe românii care locuiesc în Sicilia, în Puglia sau în oricare altă parte a Italiei", a precizat Badea.

El a adăugat că această problemă nu este numai în Sicilia, Puglia sau Calabria, ci şi în Germania, iar o bună comunicare şi un parteneriat interinstituţional pe măsură - Guvern, Parlament şi mediul asociativ - va putea "să dea o şansă" soluţionării acestei probleme. "Situaţia, din punctul meu de vedere, este explozivă. Unul dintre invitaţii noştri care au fost audiaţi vorbeau chiar de venituri mai mari decât din traficul de persoane. În acest condiţii, noi considerăm că o bună comunicare şi un bun parteneriat interinstituţional - Guvern, Parlament şi mediul asociativ - va putea să ne dea o şansă să soluţionăm această problemă. Atât timp cât autorităţile italiene nu au reuşit să pună capăt acestui "caporalat" chiar pe teritoriul Italiei, autorităţile române cu siguranţă nu vor reuşi să rezolve problema. Însă, ceea ce putem să facem noi este să tragem un semnal de alarmă atât la nivel public în România, cât şi în relaţia noastră cu autorităţile italiene şi să monitorizăm şi să le dăm oamenilor încrederea că pot să comunice aceste situaţii", a arătat Badea.

Senatorul a adăugat că în ultima vreme românii sunt implicaţi - mai ales în Puglia şi în Ginosa - unde au fost semnalate asemenea cazuri, menţionând că se impune ca ministerul român de Interne să ia măsuri pentru identificarea şi distrugerea acestor reţele de traficanţi de persoane. "Tocmai de aceea le-am atras atenţia reprezentanţilor MAI că trebuie să-şi upgradeze prezenţa instituţională în Italia. Nu este nevoie, dacă numeşti un ataşat de interne, să intervină în primul rând autorităţile italiene să ceară aşa ceva, poţi să o propui tu, iar autorităţile italiene vor fi de acord să ai un ataşat de interne. Ceea ce ne-a mirat şi pe noi şi tocmai din acest motiv i-am invitat pe cei de la MAI, cum este posibil ca cetăţeni români aşa-zişi caporali să nu poată să fie identificaţi şi să nu poată să fie identificată această reţea de trafic de persoane. De aceea noi aşteptăm în primul rând de la MAI să ia măsuri în ceea ce priveşte identificarea acestor reţele de trafic şi distrugerea lor şi bineînţeles MAE să-şi upgradeze prezenţa sa la nivelul constituirii consulatelor generale, acolo unde sunt efectiv probleme cu românii de pretutindeni", a susţinut Badea.

El a explicat că acest "caporalat", care a devenit deja sinonim cu traficul ilegal de persoane, este un intermediar care aduce practic cetăţenii, îi angajează ilegal la negru, le ia documentele, nu-i plătesc, le oferă tot felul de servicii contra cost, la preţuri "inimaginabile", în aşa fel încât să poată dispune de munca cetăţenilor români. "Practic sunt nişte cămătari care îi servesc pe patronii de ferme italiene", a mai precizat senatorul, conform Agerpres. La dezbatere au participat, printre alţii, parlamentari, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, reprezentante din România ale unor organizaţii din Italia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri