Parohiile românești din diaspora se implică

Autor: Corespondent Diaspora

Publicat: 07-04-2020

Actualizat: 07-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: agerpres

Parohiile românești desfășoară și acțiuni locale prin care își arată solidaritatea față de cei afectați de situația medicală fără precedent.
Comunitatea din Düsseldorf a sprijinit la dotarea spitalului din Suceava cu măști de protecție și alte echipamente utile, dar a oferit și burse pentru programul „Grăuntele de lumină” organizat de părintele ieșean Dan Damaschin.
Un alt exemplu concret este Parohia Straubing, unde a fost organizată o acțiune similară tot pentru spitalul din Suceava.
Parohia din Offenburg a oferit suport pentru o famile aflată în dificultate, iar Parohia din Münster a oferit un acoperiș deasupra capului pentru o familie din satul Bălușești, județul Neamț.
Activitățile enumerate sunt doar o parte dintre cele organizate în această perioadă în Mitropolia Germaniei. Mai multe programe de ajutorare, și nu numai, sunt disponibile aici. scrie: basilica.ro

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri