Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Partidele de opoziţie din Bosnia şi-au proclamat victoria în alegerile pentru primăriile principalelor oraşe, învingându-i pe naţionalişti

bosnia

Partidele de opoziţie şi-au proclamat victoria în alegerile de duminică pentru primăriile din cele mai mari două oraşe din Bosnia, Sarajevo şi Banja Luka, învingându-i pe naţionaliştii aflaţi de multă vreme la putere şi stabilind o tendinţă despre care analiştii spun că ar putea fi continuată la alegerile generale din 2022, transmite Reuters.

Partidele naţionaliste ale sârbilor, croaţilor şi bosniacilor au deţinut puterea în cea mai mare parte a timpului de la sfârşitul războiului din 1992-1995, fiecare din ele creându-şi reţele puternice de patronaj, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Medicul 'erou', doar un mit? Concluziile unul fost polițist criminalist de la Giulești și Colectiv: 'A încercat să mai dreagă busuiocul, căci se simțea vinovat'

Însă criticile privind gestionarea epidemiei şi corupţia legată de achiziţia de echipamente medicale au întărit sprijinul în favoarea partidelor moderate în rândul votanţilor obosiţi de divizări etnice, nepotism şi corupţie.

Din cele aproximativ 3,1 milioane de persoane înscrise pe liste, 50% s-au prezentat la urne în alegerile pentru desemnarea primarilor şi a consilierilor municipali din cele două entităţi autonome - Federaţia croato-musulmană şi Republica Srpska -, precum şi în districtul neutru Brcko, potrivit autorităţilor electorale.

Partidul Acţiunii Democratice (SDA) a recunoscut înfrângerea aproape pe linie a candidaţilor săi în capitala Bosniei, Sarajevo, unde candidaţii unei coaliţii de patru partide moderate au câştigat trei din cele patru funcţii de primar.

La Banja Luka, capitala de facto a Republicii Srpska, Partidul Progresului Democratic (PDP), de opoziţie, a câştigat postul de primar, înlăturând pentru prima dată de la putere în aproape două decenii partidul SNSD al lui Milorad Dodik, membru din partea comunităţii sârbe al preşedinţiei tripartite bosniace.

Votanţii din oraşul Tuzla, din nordul ţării, l-au reales pe primarul candidat al Partidului Social Democrat (SDP), moderat.

În oraşul divizat Mostar, din sud, unde precedentul scrutin local s-a desfăşurat în 2012, alegerile vor avea loc la 20 decembrie, după ce partidele celor două comunităţi, bosniacă şi croată, au căzut de acord asupra regulilor electorale, la presiunile internaţionale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.