Partidul de guvernământ din Macedonia admite înfrângerea în alegeri

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 09-05-2024

Actualizat: 09-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Social-democraţii la putere (SDSM) şi-au recunoscut înfrângerea miercuri seara în alegerile prezidenţiale şi legislative din Macedonia de Nord, unde o victorie a partidului naţionalist de dreapta VMRO-DPMNE ar putea duce la relaţii tensionate cu ţările vecine din Uniunea Europeană, relatează AFP preluat de agerpres.

"Îl felicit pe adversarul nostru politic VMRO-DPMNE pentru victoria sa în alegeri", a declarat Dimitar Kovacevski, prim-ministru în exerciţiu şi lider al SDSM.

Alegătorii din Macedonia de Nord au fost chemaţi miercuri la urne pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi alegeri legislative care ar putea avea un impact crucial asupra speranţelor acestui stat balcanic sărac de a deveni membru al Uniunii Europene, notează AFP.

O revenire la putere a opoziţiei de dreapta, indicată de sondaje, ar reactiva în special tensiunile cu ţările vecine Grecia şi Bulgaria, aceasta din urmă ţară punând condiţii pentru a susţine avansarea negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la UE.

Partidul naţionalist de dreapta VMRO-DPMNE (Organizaţia revoluţionară internă macedoneană - Partidul Democrat pentru unitatea naţională macedoneană), a cărui candidată Gordana Siljanovska-Davkova a obţinut cel mai mare punctaj în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 24 aprilie, s-a aflat pe o traiectorie favorabilă pentru turul doi şi pentru alegerile legislative care au avut loc simultan miercuri.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri