DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Partidul Democrat din SUA prezintă în Senat argumente pentru demiterea lui Donald Trump, acuzat de abuz de putere

Welt.de
senatul SUA

Coordonatorii desemnaţi de Partidul Democat din SUA în procedura demiterii preşedintelui Donald Trump au prezentat joi seară, în Senat, argumente pentru susţinerea acuzaţiei de abuz de putere, informează CNN, potrivit MEDIAFAX.

Congresmanul Jerrold Nadler, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Juridice din Camera Reprezentanţilor, a catalogat drept "greşit" şi "periculos" comportamentul preşedintelui Donald Trump.

Citește și: Inspecția Muncii a desfășurat 121.273 de controale și a aplicat amenzi de 127 milioane de lei în 2019

"Comportamentul preşedintelui este greşit. Este ilegal, este periculos. Şi surprinde cele mai mari temeri ale fondatorilor şi autorilor Constituţiei", a declarat Jerrold Nader.

"În primul rând, a blocat acordarea asistenţei militare vitale de 391 de milioane de dolari aprobată de Congres prin acordul celor două partide şi de care Ucraina avea nevoie pentru contracararea agresiunilor ruse. În al doilea rând, preşedintele Trump a amânat o reuniune cerută de mult la Casa Albă care ar fi confirmat lumii că America este alături de Ucraina în această luptă", a precizat Nader.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, l-a inculpat pe preşedintele Donald Trump pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului. Donald Trump este suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.

Citește și: EXCLUSIV Succesorul Laurei Codruța Kovesi a dat în judecată Statul Român! A atacat inclusiv Guvernul!

Senatul va stabili prin majoritate de două-treimi dacă Donald Trump este vinovat sau nevinovat. În cazul în care Donald Trump va fi găsit vinovat, va fi destituit. Demiterea preşedintelui Donald Trump este improbabilă în contextul în care Partidul Republican deţine majoritatea în Senatul SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.