DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Partidul lui Cioloș o amenință pe Viorica Dăncilă cu plângere penală pentru dezinformare și o SOMEAZĂ să își ceară scuze

Inquam Photos / Octav Ganea
ciolos plus

Conducereerea PLUS a cerut, joi, liderului PSD Viorica Dăncilă să prezinte scuze publice pentru campania de dezinformare dusă de social-democrați și inducerea ideii că Alianța USR-PLUS îndeamnă la boicotarea turului al doilea al prezidențialelor.

„Conducerea PLUS condamnă ferm practicile murdare ale vechii clase politice care continuă să se dedea la campanii murdare. Asistăm în ultimele zile la extrem de multe campanii mincinoase prin care se încearcă inducerea ideii că Alianța USR PLUS îndeamnă la boicotarea turului doi al alegerilor prezidențiale. Este o campanie de dezinformare al cărei beneficiar este candidatul PSD Viorica Dăncilă, conform Mediafax.

Citește și: Lia Olguța Vasilescu a LUAT FOC după anunțurile lui Cîțu: Asta este o prostie. Domnul Cîțu nu știe ce atribuții are ca ministru

Îi cerem Vioricăi Dăncilă să prezinte scuze pentru aceste minciuni nerușinate și să se delimiteze public de astfel de acțiuni în mod urgent. Am suportat ani șir minciunile PSD și știm că acesta este comportamentul obișnuit al acestui partid. Este evidentă campania pe care o duc, așa cum și ieșirea primarului Bucureștiului, PSD-ista Gabriela Firea, prin care încerca să inducă opinia că președintele Iohannis ar fi venit cu o cască auditivă la conferința de presă, face parte din seria acelorași practici murdare”, arată conducerea PLUS, într-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.

Sursa citată mai susține că, în cazul în care este necesar, PLUS va face demersurile juridice, civile și penale, pentru ca astfel de campanii de dezinformare să nu se mai repete.

„Dincolo de constatarea în sine, vrem să asigurăm opinia publică asupra faptului că vom face toate demersurile juridice, civile și penale, pentru ca astfel de campanii să nu se mai repete. Cerem sprijinul tuturor organizațiilor civice în acest demers și credem că ar fi momentul ca și PNL să se implice în această acțiune, măcar pentru a șterge amintirea neplăcută a acțiunii de dezinformare puse în practică împotriva noastră de către câțiva membri PNL Cluj în perioada campaniei de europarlamentare”, conform sursei menționate.

PLUS reamintește că Dacian Cioloș a anunțat că sprijină candidatura lui Klaus Iohannis în turul al doilea al prezidențialelor.

„Credem că orice persoană care se lasă atrasă în propagarea minciunilor unui partid politic participă la acțiuni de influențare a procesului electoral, de furt de identitate (așa cum e cazul acum, când se propagă materiale mincinoase folosindu-se însemnele Alianței USR PLUS) și de promovarea de informații false. Cerem membrilor și simpatizanților noștri să ignore aceste materiale mincinoase și reamintim opiniei publice că președintele PLUS, Dacian Cioloș, a afirmat din prima clipă a anunțării rezultatelor oficiale ale primului tur al alegerilor prezidențiale că susținem fără ezitare candidatura domnului Klaus Iohannis în turul doi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.