Partidul Socialist spaniol a crescut în sondaje cu 1.7%, ajungând la 28.8% din preferinţele electoratului, potrivit unui sondaj apărut sâmbătă în ziarul El Pais, comparativ cu datele apărute în aceeaşi publicaţie pe 24 martie, informează Reuters potrivit Agerpres.
Noul procentaj este echivalentul a 129 de locuri în Parlamentul de 350 de locuri. Pe de altă parte însă, şi noul partid de pe scena politică spaniolă, Vox (extremă dreapta), a crescut în preferinţele electoratului, înaintea alegerilor generale din 28 aprilie.
Semn al fragmentării politice a Spaniei, nici socialiştii şi principalul lor aliat, formaţiunea Podemos, anti-austeritate, precum şi coaliţia a trei partide de dreapta - Partidul Popular (PP), Ciudadanos şi Vox -, nu ar reuşi să obţină majoritatea parlamentară, conform sondajului.
Comparativ cu sondajul din luna martie, sprijinul pentru Podemos a crescut de la 12.3% la 13.2%. Aceste cifre indică o pierdere a 38 de locuri în parlament, comparativ cu rezultatul alegerilor din 2016.
În tabăra partidelor conservatoare, sprijinul pentru PP a scăzut de la 19.3% la 17.8%, ceea ce ar însemna 75 de locuri de parlamentar, unul din cele mai proaste rezultate obţinute vreodată de partid.
Formaţiunea de centru-dreapta Ciudadanos a scăzut cu 3.6% în sondaj, ajungând la 14.1%, ceea ce i-ar asigura 17 locuri în parlament.
Comparativ cu luna trecută, Vox a crescut în preferinţele electoratului de la 10.2% la 12.5%, echivalentul a 32 de locuri, fiind pentru prima oară în aproape 40 de ani când reprezentanţi ai unor partide de extremă dreapta au şanse să fie aleşi în parlament.
Coaliţia PP, Ciudadanos şi Vox ar obţine 44.4% din voturi, adică 156 de locuri, lipsindu-i astfel 20 de locuri pentru a atinge pragul de 176, ce i-ar asigura majoritatea parlamentară.
Partidul Socialist şi Podemos ar obţine împreună 162 de locuri, nereuşind, la rândul lor, să îşi asigure majoritatea.
Socialistul Pedro Sanchez ar putea fi reales premier dacă va reuşi să formeze o majoritate parlamentară cu sprijinul unor partide precum Podemos sau a partidelor catalane pro-independente care l-au sprijinit în iunie 2018, când a câştigat un vot de încredere împotriva guvernului PP de atunci.
Sondajul El Pais a fost realizat în perioada 15-18 aprilie, pe un eşantion de 2.000 de respondenţi, cu o marja de eroare de 2.24 puncte procentual
Partidul Socialist și extrema dreaptă cresc în sondaje înaintea alegerilor din Spanai
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

352
Criza Volkswagen se agravează: „Nu avem timp de pierdut” (director financiar)
352

425
Europa e cu ochii pe alegerile din Germania: AfD ar putea să dea o nouă lovitură electorală, iar CDU își riscă poziția dominantă
425

115
SUA se tem de „o escaladare rapidă” a ostilităților în Orientul Mijlociu după atacul asupra Riadului
115

962
Scenariu prezentat de premierul Slovaciei: unii politicieni din Occident ar dori un război între NATO și Rusia
962

48
Prim-ministrul slovac Robert Fico afirmă că unii politicieni din Occident doresc un război între Rusia şi NATO
48

67
Marine Le Pen și Jordan Bardella condamnă acțiunile Rusiei: Franța nu va ceda în fața „intimidării”
67

1.657
VIDEO Ofensivă nocturnă: Moscova și împrejurimile, lovite cu un roi de drone ucrainene. O rafinărie importantă a fost afectată
1.657

1.608
Se schimbă definitiv modul în care aducem copiii pe lume? O companie chineză dezvoltă primul robot capabil să poarte o sarcină
1.608

2.913
Milionarii despre care nu vorbește nimeni dețin adevărata avere a Americii: Sunt un real fenomen și au împreună de 13 ori averea Forbes 400
2.913

1.297
Trump vrea să numească un „țar” al inteligenței artificiale: „Înființez Forța AI”
1.297

3.469
Germania strânge lațul în jurul „mafiei ajutoarelor sociale”: Români și bulgari, indicați în schemele care au pus Jobcenter-ele în alertă
3.469

2.292
VIDEO Ținte sensibile din Arabia Saudită, atacate cu rachete balistice şi drone de rebelii Houthi
2.292

114
Donald Trump vrea să redenumească termenul de 'Inteligenţă Artificială': Ce variante a pregătit
114

















Comentează