Ministerul Justiţiei a anunţat, joi, că a fost semnat contractul pentru realizarea unei analize individuale aprofundate de specialitate pentru refacerea reţelei Local Area Network (LAN) la nivelul a 132 instanţe din România, unde această infrastructură este învechită.
"Reţeaua LAN reprezintă infrastructura fără de care nu poate funcţiona la parametri optimi niciun sistem sau aplicaţie informatică utilizată la nivelul instanţelor, precum sistemul ECRIS, sistemul de înregistrare audio a şedinţelor de judecată, dosarul electronic sau alte sisteme informatice care se vor dezvolta în viitor, precum serviciile de arhivare electronică", explică Ministerul Justiţiei.
Potrivit unui comunicat al ministerului, în cadrul Proiectului de Îmbunătăţire a Serviciilor Judiciare (PISJ), finanţat de Banca Mondială, Direcţia de Implementare a Proiectelor Finanţate din Împrumuturi Externe (DIPFIE) - Unitatea de Implementare a Proiectului a semnat contractul de servicii de consultanţă pentru realizarea unei analize individuale aprofundate de specialitate la faţa locului pentru refacerea reţelei/infrastructurii Local Area Network (LAN) la nivelul a 132 instanţe din România din totalul de 240, incluzând şi Ministerul Justiţiei.
"Strategia pentru refacerea reţelei LAN a fost elaborată şi aprobată în anul 2019. Achiziţia pentru serviciile de consultanţă privind analiza s-a derulat în perioada 15 martie - 7 octombrie, în conformitate cu regulamentele BIRD privind achiziţiile, fiind licitaţie deschisă internaţională, cu utilizarea metodei de achiziţie 'Selecţie pe baza celui mai mic cost (LCBS - Least Cost Based Selection)'", se precizează în comunicat.
Ministerul Justiţiei menţionează că firma care va realiza analiza, SC ETA SRL România, a fost selectată printr-o procedură de achiziţie, contractul fiind în valoare de 1.562.837,28 lei fără TVA şi se va derula pe o durată de 27 de luni.
Strategia ministerului pentru optimizarea reţelei LAN are trei etape: analiza individuală aprofundată de specialitate la faţa locului (site survey) în 132 de instanţe a căror reţea este foarte veche, din perioada 2001 - 2006; achiziţia unor echipamente IT specifice (tip switch-uri suplimentare) pentru 78 de instanţe a căror reţea LAN nu prezintă vulnerabilităţi structurale (faza I); achiziţia de echipamente IT specifice pentru cele 132 de instanţe a căror reţea LAN este supusă unei analize aprofundate (faza II).
Pas crucial pentru digitalizarea justiției: Ministerul Justiției, contract pentru refacerea rețelelor din instanțe
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

981
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
981

1.794
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
1.794

604
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
604

421
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
421

687
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
687

2.244
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.244

12.686
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
12.686

2.425
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.425

1.531
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.531

1.690
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.690

3.846
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.846

2.703
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.703

5.112
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.112
















Comentează