DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Paștele Catolic - Ungaria anunță restricții de circulație

www.stirileprotv.ro
steag Ungaria

Circulaţia autovehiculelor de mare tonaj va fi restricţionată pe teritoriul Ungariei, de joi seară până vineri şi de sâmbătă seară până luni, întrucât în statul vecin se sărbătoreşte Paştele Catolic. Poliţia de Frontieră anunţă că va lua măsuri pentru a nu se crea aglomeraţii atunci când traficul pentru camioane se reia, notează news.ro.

"Autorităţile de frontieră din Ungaria ne-au adus la cunoştinţă faptul că începând de joi, 01.04.2021, ora 23.00 (ora României) până vineri, 02.04.2021,ora 23.00 (ora României) şi sâmbătă, 03.04.2021, ora 23.00 (ora României) până luni, 05.04.2021 ora 23.00 (ora României), circulaţia automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este restricţionată pe teritoriul Ungariei. Restricţiile intră în vigoare ca urmare a faptului că în perioada următoare se celebrează Sărbătorile Pascale Catolice", a transmis, joi, Poliţia de Frontieră.

În aceste perioade, şoferii de camioane vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria.

Traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale.

Potrivit sursei citate, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea va ţine legătura permanent cu autotitatile de frontieră din Ungaria în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului la ridicarea restricţiilor.

Astfel, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare şi participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea. De asemenea, se recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată şi pentru autovehiculele de mare tonaj, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Conform sursei citate, automarfarele pot tranzita graniţa cu Ungaria pe la punctele de frontieră Nădlac – Nagylak, Nădlac II- Csanadpalota, Turnu - Batonnya, Vărşand – Gyula (judeţul Arad), Borş - Artand, Borş II- Nagykereki, Valea lui Mihai - Nyirabrany (judeţul Bihor) şi Petea – Csengersima (judeţul Satu Mare).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.